You are currently browsing the monthly archive for December 2008.
sa va scrieti rezolutiile cu atentie si credinta, se indeplinesc
Nu am inteles niciodata in rostul acelor intalniri ale alcoolicilor pe care le vedeam in filmele americane. Alcoolici Anonimi era pana la urma ceva absurd, in care un om iesea in fata si gasea un pretext sa planga, apoi sa spuna de cat timp n-a mai baut, apoi sa fie imbratisat si sa stea jos.
O scurta experienta la o intalnire Al Anon (ceva asemanator cu AA numai ca pentru familiile celor cu dependenta) m-a convins. A vorbi este un act de curaj pentru fiecare dintre cei de acolo, care au fost invatati sa nu vorbeasca. A plange in fata altor persoane este ceva eliberator, pentru ca lacrimile sterg o rusine mult timp ascunsa. A fi imbratisat este ceva necesar, pentru a-i simti pe ceilalti alaturi de noi, pentru a ne simti protejati si a ne alunga nesiguranta. A sta jos este si asta o arta, pentru ca inveti sa asculti.
Aceste grupuri ajuta, mai ales ca nu te mai simti singur, neacceptat si neinteles. Chiar daca te vezi in mijlocul unor straini, te simti instantaneu ca in mijlocul unei familii nou-capatate, pe care o iubesti chiar daca nu o intelegi inca foarte bine.
Sunt trei grupuri diferite care, cu mici variatii, ii ajuta pe cei care au trait sau traiesc alaturi de alcoolici.
Al Anon – isi desfasoara activitatea sub motto-ul “ca sa-i ajuti pe alcoolici, trebuie sa te ajuti mai intai pe tine insuti”. Se adreseaza celor a caror viata a fost afectata de problemele cu alcoolul ale altcuiva.
CODA – (Co-Dependents Anonymous) aduna oameni care sunt dependenti emotional de alti oameni, si acesta rezultat al incecarii de a vindeca alcoolicii langa care traim sau am trait
ACA – (Adult Children of Alcoholics) este un grup special conceput pentru cei care au crescut in familii de alcoolici si si-au dat seama mult mai tarziu felul in care ii afecteaza acest lucru. Grupul in a carui descriere, de altfel, ma regasesc cel mai bine. “Ne simtim izolati si nesiguri pe noi langa alti oameni, mai ales cei cu autoritate asupra noastra. Pentru a ne proteja, le-am facut tuturor pe plac, chiar daca pe drum am uitat cine suntem.” Restul descrierii aici.
Peste oricare din aceste trei grupuri dati, incercati sa mergeti macar la cateva intalniri. Veti deveni, in foarte scurt timp, recunoscatori.
deci, cam cat efort ati depus anul acesta in cadourile de Craciun?eu una m-am dat peste cap, lucru pe care il fac cu ocazia fiecarui cadou pentru acei special someones. adica cei fara de care nu poti trai. ma gandesc muuuult timp la cadoul perfect, ma framant, cumpar prea multe, ezit pana in ultimul moment ce anume sa fac cadou, cheltui prea multi bani, pe unii ii coplesesc cu cele mai personalizate, frumoase si pline de semnificatii daruri, pe altii ii expdiez cu un gel de dus sau ceva asemanator.
cand inmanez cadourile in ajunul craciunului, trec peste multumiri cu o fluturare de mana. asa sunt eu, modesta. si apoi accept cadoul celuilalt cu cea mai mare bucurie afisata, cand inauntrul meu sunt cumplit de nemultumita – este clar ca cealalta persoana nu s-a agitat la fel de mult ca mine.
toate astea ma faceau sa ma cred extraordinar de generoasa, pana am aflat ca si acesta este un simptom al codependentei. in primul rand, mi-am dat seama ca nu fac cadouri din generozitate, dintr-o inima prea plina, ci pur si simplu pentru ca vreau ceva inapoi: mai multa dragoste, mai multa atentie, mai multa gratitudine si recunoasterea eforturilor pe care le fac. daruiesc mereu nimicuri, fara sa mai astept ocazii speciale – dar vreau in schimb recunostinta. ma dau peste cap ca sa ajut, credeam eu pentru ca sunt saritoare si buna la suflet – dar am instant pretentia de la celalalt sa primesc recunostinta / iar apoi, cand imi refuza ceva, scot ochii cu “uite cate am facut eu pentru tine, iar tu nu poti nici macar sa…”
iar asta nu se mai numeste generozitate. se numeste business. troc. “persoana fizica, draguta, saritoare, schimb atentie coplesitoare si cadouase zilnice pe dragoste”.
m-am gandit mult cum am ajuns sa fim asa si de ce ar fi aceasta o caracteristica a celor care au trait langa alcoolici. si mi-am dat seama ca atunci cand eram mica, mereu trebuia sa fac ceva pentru a primi dragostea. nu se intampla pur si simplu, ci doar cand luam un zece, cand spalam vasele, cand eram cuminte, cand desenam frumos si asa mai departe… si de aici, ideea ca daca fac mai multe, daca as putea sa indeplinesc si dorinta asta, daca va vedea cat de mult tin la el sau la ea facand atatea eforturi, poate atunci isi va da seama in sfarsit cat ma iubeste. si voi primi dragostea atat de mult “meritata”
cu o singura exceptie, cea pe care o auzim din toate cartile, filmele, melodiile: dragostea nu se cumpara. nici macar cu cadouri, nici macar cu atentie, servicii, favoruri si nici macar cu daruri de craciun.
de atatea ori, povestile mele sunt de fapt despre altcineva: astazi el a imbratisat de mai multe ori pe ea decat pe mine – am inima franta; de cateva saptamani, prietena mea nu-mi mai da nici o importanta – mi-e frica sa o pierd, nu stiu ce m-as face fara ea; l-am vazut mangaind-o pe picior – am crezut ca innebunesc.
sunt suparata, vesela, intristata, sfasiata, infricosata, entuziasmata – in functie de ceea ce a facut sau nu a facut altcineva. e ca si cum emotiile mele nu-mi mai apartin, ci le-am pus in rucsacul altcuiva si mi-am frecat mainile multumita ca am reusit sa scap de ele.
in numele iubirii, imi fac cadou toate gandurile unei singure persoane. asa credeam, ca se numeste dragoste a te gandi incontinuu la cineva, a vrea sa-ti umple inima, visele, a respira pentru cineva, a visa pentru cineva, a te trezi dimineata pentru acelasi cineva – dar nu e. ceea ce se intampla este ca persoana respectiva va avea pe umeri nu doar responsabilitatea propriei sale fericiri, dar si pe a ta… cum sa nu fuga?
in seara aceasta, in timp ce citeam despre infrangerea geloziei, despre acceptare, despre dragoste, legam fiecare informatie de acea persoana. cautam printre pagini reteta de a o face sa ma iubeasca si sa-mi dea mai multa atentie. orice sfat este judecat prin prisma eficientei lui de a-mi imbunatati relatia cu el. in mod paradoxal, asta ma scoate mereu pe mine din ecuatie – este ca si cum nu as mai reusi sa ma privesc decat printr-o lentila a altcuiva.
si mi-am amintit o fraza care mi-a placut… despre viata noastra, in care trebuie sa ne simtim ca acasa. desigur, trebuie sa incepi prin a locui acolo…
cand mama mea bea, are ochii tulburi. in momentele alea, nu-mi doresc decat sa pot fi un editor de fotografii si sa-i acopar repede cu o banda de culoare. sau sa-mi iau palma, sa o apas usor pe ai mei, iar cand imi descopar privirea la loc sa fie ochii aia veseli ca in zilele in care era multumita de mine.
mama are niste ochi albastri frumosi, iar dupa nu mai mult de doua pahare, i se acopera cu mazga oribila care are niste luciri ca ochiurile de apa intr-o mlastina. ochii ei de dupa un paharel imi frang inima si imi starnesc niste furii care (in mod matematic vorbind) nici macar nu ar avea spatiu sa incapa in corpul meu. imi amintesc, de fiecare data, de ceea ce trebuia sa indur atunci cand eram mica.
nu mai tin minte exact cand a inceput sa bea, din cauza ca eram prea preocupata sa-l adulmec pe tata de fiecare data cand se intorcea de la sprit (şpriţ). schimbarea s-a petrecut undeva, dupa ce s-au despartit ai mei, iar eu eram, conform tuturor manualelor de psihologie, gata formata. desigur, manualele de psihologie nu au trebuit vreodata sa deschida usa, sa paseasa incet in casa, sa mearga pâş-pâş pana la baie si sa intre fara vreun scartait, ca sa nu o trezeasca pe mama. mama, care daca dormea, inseamna ca bause. iar daca bause, asta insemna ca atunci cand ma trezesc ma asteapta intreaga ei teorie despre viata, in care eu eram vinovata pentru toate: ca nu-si poate chema prietenele acasa, ca nu merg cu ea in plimbari si o las singura, ca toate colegile ei de la serviciu o trateaza ca pe ultimul om (da, stiu, eu n-am teoretic nici o legatura, dar atunci cumva le credeam pe toate). intr-o zi, in timp ce eram la cinci metri departare de ea, a alunecat si a cazut pe gheata. mi-a spus imediat ca fusese din cauza mea. am crezut-o si pe asta.
cand veneam acasa, ii cautam din reflex sticlele din dulapul de la bucatarie. era mereu una deschisa, cu un pic de vin in ea. i le aruncam cu ciuda si cu frica pe chiuveta, sperand ca asta o sa o invete minte. acesta era singurul mod in care ii spuneam ca stiu ca bea. din punctul de vedere al cuvintelor, pastram tacerea.
inca o fac. cand am ajuns astazi acasa, mama vorbea surescitat despre lucruri care ferementasera mult in mintea ei (oameni rau-voitori, conspiratii, acte de nesimtire). transpuse in realitate, in fata mea, nu aveau nici un sens.
i-am vazut ochii si pe moment am avut acel impuls de a vrea sa nu fi baut, de a fi furioasa pe faptul ca iar se arata alcoolica, si iar vorbeste bautura din ea. apoi, mi-am amintit primul pas de la Al-Anon:
Pasul 1. “Am admis ca eram neputiincioşi în faţa alcoolului – că vieţile noastre deveniseră de nestăpânit”
Alcoolul era acolo, iar eu nu puteam sa fac nimic impotriva lui. Degeaba golesc sticle in chiuveta din bucatarie, el ramane tot acolo. Nu pot face decat ceva pentru mine: sa recunosc ca mama mea este alcoolica, sa accept, sa trec peste rusine si sa depasesc stadiul in care as vrea sa nu fie.
Si chiar cand am realizat asta, ochii mamei cei mazgaliti de luciri alcoolice nu au mai avut nici o putere asupra mea.
Şi un PostSecret care îmi place:
Codependenţa apare în viaţa persoanelor care au trăit într-o familie “cu probleme”, în general, una în care cel puţin un părinte era alcoolic, drogat sau manifesta o altă formă de dependenţă. Din cauză că au sunt persoane care au încercat în mod constant să îi “vindece” pe alcoolici, să nu vorbească despre ceea ce li se întâmplă în casă şi să fie pe placul celuilalt pentru a nu-i denclaşa o nouă criză de consum, persoanele crescute astfel ajung să devină foarte nesigure pe ele, de o generozitate exagerate şi foarte dependente de părerea şi afecţiunea celorlalţi.
Cel mai simplu este să enumăr câteva caracteristici ale codependenţilor, pe care le-am preluat de pe site-ul Codependenţilor Anonimi:
Comportament de negare
Îmi dau seama cu greu ce simt
Am tendinţa să minimanilez, să încerc să schimb sau să neg ceea ce simt cu adevărat
Mă consider o persoană foarte generoasă si complet dedicată binelui celorlalţi
Încredere în sine redusă
Mi-e greu să iau decizii
Tot ceea ce gândesc, spun sau fac nu este suficient de bun
Mi-e jenă atunci când sunt lăudat, primesc cadouri sau recunoaştere
Nu le cer celorlalţi să aibă grijă de nevoile şi dorinţele mele
Pun mai mult preţ pe aprobarea celorlalţi a gândirii, sentimentelor şi comportamentului meu decât pe propria mea aprobare
Nu mă consider o persoană valoroasă sau demnă de iubit
Comportamente de conformitate:
Îmi compromit integritatea şi propriile valori pentru a evita respingerea sau furia celorlalţi
Sunt foarte receptiv la ceea ce simt ceilalţi şi le preiau stările
Sunt extrem de loial şi rămân prea mult timp în situaţii care îmi fac rău
Pun preţ pe părerile şi sentimentele celorlalţi mai mult decât pe ale mele; când propriile opinii şi sentimente sunt diferite, mi-e frică să le exprim
Las la o parte hobby-urile mele şi celelalte interese pentru a face ceea ce doresc ceilalţi
Accept sex atunci când de fapt vreau dragoste
Comportamente de control:
Cred că majoritatea oamenilor nu sunt în stare să aibă grijă de ei înşişi
Încerc să îi conving pe ceilalţi despre cum “ar trebui” să gândească sau cum ar trebui să se simtă “cu adevărat”
Mă deranjează atunci când ceilalţi nu mă lasă să îi ajut
Ofer gratis sfaturi şi îndrumări celorlalţi, chiar şi când nu am fost întrebat
Îi copleşesc pe cei la care ţin cu daruri şi tot felul de favoruri
Folosesc sexul ca pe o modalitate de a obţine acceptarea şi aprobarea
Trebuie să simt că cealaltă persoană are nevoie de mine
Mai multe despre codependenţă:
Ma numesc Sara si sunt codependenta.
Daca ai avut parinti alcoolici, esti casatorit sau casatorita cu un alcoolic sau, cumva, in mod ciudat, iti gasesti doar parteneri alcoolici sau cu orice alt tip de dependenta, s-ar putea sa fii si tu. Codependent.
Nu, nici eu nu stiam ce inseamna cuvantul asta pana nu demult. Timp de 27 de ani, nu am stiut ca “sunt” ceva, asa cum altii erau alcoolici, bulimici, anorexici, dependenti de droguri etc. Credeam ca sunt, pur si simplu, Sara. Adica o persoana normala cu job bun (un pic nemultumita de ceea ce faceam), prieteni draguti (despre care uneori aveam impresia ca ma tradeaza), cateva povesti de iubire cu final nefericit (dar oricum nu e fericit, credeam eu, decat atunci cand il intalnesti pe EL). Fara probleme cu alcoolul, drogurile, cheltuieli compulsive, furie etc. O persoana normala, pe care n-ai fi inalnit-o niciodata in fotoliul unui psiholog vorbind despre cum incerca sa ascunda sticlele de mama. Eu nu aveam nevoie de asta. Eu eram normala.
Apoi, a aparut cuvantul “codependenta” in viata mea. Intr-o definitie personala, a fi codependent inseamna ca emotiile mele, starea mea de bine, bucuria, luminina, fericirea depind cu totul de o alta persoana. Renunt mereu la a face ceea ce imi place, pentru a-i face pe plac altcuiva; ma dau peste cap sa ajut, mai ales daca nu mi se cere asta; nu prea tip niciodata, oamenii furiosi imi repugna si ii evit; cand cel iubit se supara pe mine, nu mai sunt om; imi este frica, mereu, sa supar / sa deranjez / sa mi se intoarca spatele din senin / sa gresesc / sa spun prostii, mai ales in fata persoanei pe care o iubesc atunci. Iar asta, pentru ca persoana aceea este lumina mea, motivul pentru care ma trezesc dimineata, speranta pe care o am atunci cand inchid ochii seara, actorul tuturor viselor mele in care eu sunt – in sfarsit – fericita, motivatia celor mai dragute gesturi. Cel mai mult, imi place sa ma simt indispensabila lui, astfel incat fac o multime de lucruri pentru a-i deveni indispensabila, apoi mi se rupe inima cu fiecare ocazie in care imi dau seama ca nu sunt, apoi ma prabusesc, apoi cred ca nu valorez nimic, apoi ma iarta si devin din nou un licurici stralucitor. Si daca persoana aceea imi intoarce spatele, eu nu mai stiu sa exist.
Cam asta inseamna pentru mine codependent; prima carte in care am citit despre caracteristicile codependentei ma descria pe mine la perfectie, in 15 pagini. Un test scurt de codependenta este disponibil si pe pagina Al Anon, pagina celor care traiesc sau au trait pe langa alcoolici.
Asa ca am invatat sa spun “Ma numesc Sara si sunt codependenta.” Acesta a fost primul pas. De aici, incepe calatoria.
Iubirea provoaca dependenta 
Recent Comments