gânduri stereo

în aproximativ zece secunde, în capul meu, despre mine, pentru mine:

gândul 1: băi, tu pe cine vrei să păcăleşti că eşti happy? se vede şi fără ochelari că e pictat zâmgetul acolo pe faţă

gândul 2: respiră. zâmbeşte. fii “prezentă” în aici şi acum

gândul 3: clar că nu pot să mint pe nimeni, mi se rupe sufletul în două când îl văd cu ea

gândul 4: ce naiba o fi şi cu buddiştii ăştia şi cu “fii prezent”?

gândul 5: vreau să plec ACUMA din cameră, nu mai suport să-i văd împreună

gândul 6: eşti tu fraieră, că dacă te-ai iubi suficient pe tine, ai putea sta oriunde scăldată în aura ta aurie

gândul 7: nu pot respira

gândul 8: bai, da tu chiar vrei să-l pierzi DE TOT?

gândul 9: tu nu eşti sănătoasă la cap. ce stai toată ziua cu ei doi? pleacă. găseşte-ţi pe altcineva

gândul 10: mereu ai plecat, mereu ai fugit, doar ştii că nu asta e soluţia

gândul 11: îl iubesc atât de mult, cum să îl pierd?

gândul 12: păi sigur că-l iubesc. dacă nici el, atunci cine?

gândul 13: uneori e cam greu să-l iubesc, e adevărat, mai ales când nu ne înţelegem, dar…

gândul 14: dacă e greu, nu e iubire

gândul 15: e obsesie

gândul 16: asta eşti, o obsedată

gândul 17: lumea se uită la tine, îi faci să se simtă prost

gândul 18: hai, ridică-te şi pleacă, mergi acasă, bei un ceai, vezi un film, dormi, dă-le încolo de reacţiile celorlalţi

gândul 19: oricum, dacă ai să te gândeşti că-l pierzi, sigur îl pierzi

gândul 20: dacă te gândeşti că dacă te gândeşti îl pierzi, atunci e ca şi cum l-ai fi pierdut deja

gândul 21: go. home.

lecţii de simţit

astăzi am înotat toată ziua prin vălmăşagul meu de emoţii fără să îmi dau seama exact care sunt acelea.

ţin minte, acum câteva zile, citeam în cuprinsul unei cărţi pentru codependenţi despre cum “să înveţi să simţi din nou”. şi m-a frapat atât de mult titlul acestei… să-i spun lecţii încât mi s-a părut deodată ceva stufos şi imposibil de învăţat deodată, în ciuda faptului că este mai de bază ca adunarea şi scăderea. şi mi-am mai dat seama cât de grave sunt rănile noastre, cei care trebuie să ia notiţe despre cum recunoşti ceea ce simţi.

astăzi de exemplu nu am putut simţi nimic altceva decât un val imens de sentimente urâte, mâhnire şi o furie nu oarbă, ci orbecăitoare. o furie ca un moşneag înverşunat şi absurd căruia îi tremură şi mâna pe baston şi bastonul, o dată cu ea. şi am încercat permanent să sap mai departe, să-mi dau seama cum a apărut şi nu am reuşit decât să arăt permanent cu degetul spre o altă persoană (desigur).

aşa că, în disperare de cauză, am decis pur şi simplu că NU ŞTIU cum mă simt, dar că am dreptul să nu ştiu. m-am mai liniştit şi am deschis, deja ca o rutină, site-ul cu gânduri zilnice pentru codependenţi. era despre cum este să nu-ţi poţi recunoaşte emoţiile şi sentimentele deodată, peste noapte.

Experiencing feelings can be a challenge if we’ve had no previous experience or permission to do that. Learning to identify what we’re feeling is a challenge we can meet, but we will not become experts overnight. Nor do we have to deal with our feelings perfectly.

Iar acestea au venit la pachet cu câteva metode prin care înveţi să simţi din nou:

• scrii pe o foaie de hârtie “dacă ar fi ok să simt orice şi nu aş fi judecat pentru asta, atunci eu simt că…”
• ţii un jurnal sau îţi notezi din când în când gândurile
• te priveşti pe tine însuţi ca un martor

Restul aici.

becul. prima săptămână

cum spuneam de Valentine’s Day am petrecut o zi minunată şi plină de iubire cosmică lângă tipul de care sunt îndrăgostită şi iubita lui. în principiu, cam aşa am eu talentul, să alerg mereu după căruţa aceea cu patru roţi pe lângă care te simţi, inevitabil, numărul cinci.

anyway, înţelesesem puterea magică şi atotvindecătoare a dragostei. aia care poate să acopere cu un văl mare de iubire tendinţa ta de a-i da un şut un fund celei care gustă candid din linguriţa pe care i-o întinde el. sau aia care îţi priveşte rănile din inimă şi umple urmele ciuruiturilor cu auto-compasiune, care nu este egală cu autocompătimirea. sau aia care poate să dea fără să ceară, respectiv fără să se aştepte, respectiv cea care are încredere în minunatele planuri ale Universului.

mi se aprinsese lumina, pentru a goni întunericul din sufletul meu – ca să vorbesc în termeni de self-help. cum ar veni, mi s-a aprins becul.

oooo, şi ce senzaţie minunată este şi asta cu becul aprins. în primul rând, am devenit aşa un fel de zână cu aripioare capabilă să-şi împrăştie veselia cam peste tot. apoi am experimentat senzaţia trăirii “în prezent” – respectiv ceea ce tot vorbesc budiştii despre “a fi aici şi acum”, senzaţie tradusă prin bucuria miraculoasă de a nu trebui să-mi fac griji stupide în fiecare secundă, ca de exemplu faptul că trebuie să vină ăia cu pizza şi că nu pot să merg la baie până atunci (da, ştiu, legătura cu iubirea este oarecum alambicată, dar am simţit-o pe pielea mea). şi trei, cârtiţele alea înnebunitoare, cunoscute şi sub numele de Frică, care-şi săpau galere cam prin fiecare colţişor din corpul meu s-au dus în sfârşit naibii la culcare.

dap. cam aşa este senzaţia de “bec aprins”, respectiv de lumină.

numai că Universul, ca şi Electra, mai are căderi de tensiune. şi atunci becul meu începe să pâlpâie aşa fragil, filamentul parcă e beat şi uneori se stinge de tot. nu-i mare scofală, aţi spune, pentru că cine a găsit întrerupătorul o dată îl va găsi şi a doua oară, şi a treia, şi a patra… mai întâi orbecăind un pic pe întuneric, apoi ghidându-te după pereţi, apoi găsind drumul ală spre lumină până şi cu ochii închişi.

aşa a fost prima mea săptămână de bec aprins. astăzi mi-a căzut curentul.

mă gândesc

încă am impresia ca, daca stau si ma gandesc mult-mult-mult la ceva, poate chiar toata noaptea, mi se vor descâlci deodată toate nedumeririle şi toate problemele pe care le-am avut vreodată mi se vor dizolva în soluţia aceea luminoasă şi îndelung ticluită.

efectiv nu ştiu cum nu mă învăţ niciodată că NU FUNCŢIONEAZĂ AŞA

despre iubire, de Sf. Valentin

 

Ieri, de un Sfântul Valentin care nu prevestea nimic bun şi cu 27 de ani mai târziu decât ar fi trebuit, am înţeles ceva important despre ce altceva decât iubire.

Dragostea necondiţionată şi dragostea în faţa căreia trebuie să te deschizi.

Citisem despre asta în atâtea cărţi care mă scoteau din minţi cu “aberaţiile” lor. Osho, de exemplu, în “Când iubeşti“, despre dragostea necondiţionată:

“În forma ei cea mai pură, dragostea înseamnă împărtăşirea bucuriei. Nu cere nimic în schimb, nu aşteaptă nimic, şi atunci când poţi suferi? Când nu te aştepţi la nimic, nu există posibilitatea de a suferi. În schimb, orice vine este binevent şi, dacă nu vine nimic, este bine şi aşa. Bucuria a fost aceea de a da, nu de aprimi. Mai mult, poţi să iubeşti la mii de kilomentri distanţă; nici măcar nu este nevoie să fii prezent fizic”.

Dragostea nu te poate face să suferi???? pai omul ăsta habar n-avea nimic. Şi atunci eu de ce tot bocesc aşa, din senin, când mănânc îngheţată?

“În mod obşnuit, oamenii cred că ura este opusul dragostei. Este greşit, absolut greşit. Frica este opusul dragostei. Ura înseamnă dragostea pusă cu capul în jos; este pe dos, dar nu este opusul dragostei. Cel care urăşte arată că, pe undeva, încă iubeşte. Dragostea s-a acrit, dar există încă. Frica este exact opusul. Frica înseamnă că acum, întreaga energie a dragostei a dispărut.”

De frică plângeam, de asta. Nu de dragoste. Plângeam pentru că aveam să-l pierd (ceea ce este aberant în sine, nu doar pentru că nu l-aş fi avut niciodată, ci şi pentru că pe oamenii nu îi poţi “avea” ca să îi pierzi)

Iar lecţia şi mai importantă de atât a fost cea despre îndrăgostire ca închidere în faţa dragostei. Cum, poftim? Păi exact aşa. Dacă nu ai altă preocupare decât să iubeşti o persoană, acea persoană, să îţi construieşti frumosul castel de nisip în care veţi locui după genericul de sfârşit cu happy end, când izbucneşti de sub zâmbetele tale pentru că el se duce spre alte castele, dacă nu vrei decât iubirea cu un anumit CNP atunci… atunci Dumnezeu cum să-ţi trimită iubire? chiar tu ai spus atât de hotărât să nu primeşti nimic altceva. E ca şi cum ai face un wishlist de cadouri, cu un singur element: “vreau luna de pe cer”, după care să te plângi că toată lumea a venit cu mâinile goale la ziua ta.

De fapt, nu eşti pregătit să primeşti iubire decât atunci când eşti gata să renunţi la forma la care singur ai limitat-o. 

Cam asta am înţeles eu ieri, când mi-am petrecut Valentine’s Day alături de cel pe care îl iubesc şi iubita lui. 

Şi când mi-a fost mai greu, m-am întors spre revelaţia pe care o avusesem dimineaţă şi spre gândul-rugăciune care îmi liniştise în sfârşit tumultul:

“Gata Doamne. Sunt gata de-acum să primesc iubirea pe care ai să mi-o aduci”.

nu da altuia cheia fericirii tale

Gândul zilei pentru codependenţi:

“Sometimes, the gray days scare us. Those are the days when the old feelings come rushing back. We may feel needy, scared, ashamed, and unable to care for ourselves.

In those moments, we may become convinced that things and people outside of ourselves hold the key to our happiness. That’s when we may try to control people and situations to mask our pain. When these “codependent crazies” strike, others often begin to react negatively to our controlling.”

Citeşte tot aici.

terapia prin soare

Una din metodele (actiunile) de terapie preferate ale mele este să scriu pe un carneţel lucruri care mă fac fericită.

Ideea (şi din câte am înţeles / citit eu) este următoarea: ceea ce este mai dureros capătă o importanţă disproporţionat de mare în viaţa noastră pentru că ne concentrăm pe acel lucru. Şi, normal, atunci când toate gândurile gravitează în jurul unui punct, atunci punctul capătă deodată consistenţa unei sfere şi creşte ca o măsea umflată. Dar atunci când ne uităm în jurul nostru şi ne bucurăm de lucrurile frumoase / vesele / colorate etc. atunci se întâmplă două lucruri:

a) matematic vorbind, se reduce timpul alocat gândurilor negre

b) în viaţa noastră încep să apară din ce în ce mai multe lucruri frumoase pe care să le iubim şi să le apreciem şi să ne simţim binecuvântaţi

Aşa că iată ce m-a făcut fericită astăzi:

• 5 minute furate într-o pauză de lucru pentru a termina o carte scrisă într-un amestec perfect de duios şi amuzant
• senzaţia de şosete uscate pe picioarele care au călcat în cinci bălţi şi s-au făcut fleoaşcă
• funcţia de snooze de la ceasul cu alarmă
• faptul îmbucurător că îmi dau seama cât de mult mă risipesc în enervare în chiar momentul în care ma enervez
• ochii unei prietene dis-de-dimineaţă: obosiţi şi îmbufnaţi, dar albaştri şi frumoşi

Voi?

mergi mai departe, chiar dacă laşi în urmă

Gândul zilei pentru codependenţi:

If our time has come to cross the bridge, or if we have already crossed and are standing in the light and warmth, we do not have to feel guilty. It is where we are meant to be. We do not have to go back to the dark cliff because another’s time has not yet come.

Citeşte tot aici.

nu suntem o greşeală

Gândul zilei pentru codependenţi:

We aren’t a mistake. And we don’t have to control or repress others or ourselves for life to work out. Even the strange, the unplanned, the painful, and those things we call errors can evolve into harmony.

Citeşte tot aici.

filosofia aspiratorului

ma tot chinui sa dau cu aspiratorul si mi-e lene si ma gandesc ca nu sunt in “stare” sa fac asta (pentru ca, vezi draga doamne, sunt deprimata)

si mi-a venit in minte gandul asta:

“fa ceea ce ai vrea sa faci daca ai putea fi oricum vrei tu”

adica sunt bine. si fac curat.