You are currently browsing the category archive for the ‘traieste clipa’ category.

semnatura_sara_mic

Advertisements

O carte pentru cei care vor o terapie ne-spirituala a codependentei

si o melodie, despre oameni ca noi, care vor sa scape:

semnatura_sara_mic

clipul acesta imi aduce aminte permanent sa nu mai fac lucrurile cu plictiseala.

semnatura_sara_mic

de obicei, cand sunt suparata si intrebata “ce am?” raspund cu “am o zi mai proasta / o perioada mai grea / o săptămână dificilă” şi continui, în gând, cu bucăţica lipsă din puzzle-ul răspunsului… “şi aştept să am o perioadă mai bună”.

adică aşa, în aşteptarea zilelor bune, nah, am şi eu câteva rele.

numai că obiceiul acesta nu este nou, ci unul vechi de când mă ştiu. din clasa întâi, când eram eu tare îndrăgostită de un brunet cu ochi de tăciune şi pe atunci era la modă între băieţi să te baţi cu fetele, nu să le iubeşti. prin clasa a cincea, când eram “avocatul clasei” şi mă certam cu toţi profii. prin liceu, când divorţau părinţii mei şi năvăleau peste mine toate durerile inimii inventariate în romanele siropoase, în facultate când munceam pe brânci şi nu mai aveam timp de nimic altceva, după facultate când am încheiat o relaţie mai lungă decât îmi încape în amintire. 

acum, desigur, când stau încruntată şi aştept să fie mai bine.

din când în când, mă uit pe poze vesele şi mă gândesc… ce frumos era “atunci”. atunciul ăla, era pe vremea lui şi el “o perioadă proastă” doar că acuma, în lumina noilor zile şi mai proaste, nu pare chiar aşa.

şi-atunci unde greşesc?

parcă este mai evident atunci când te aşezi la calculator şi scrii… prezentul este o continuă colecţie de zile proaste, trecutul o perioadă frumoasă şi viitorul mereu cel mai bun.

semnatura_sara_mic

în aproximativ zece secunde, în capul meu, despre mine, pentru mine:

gândul 1: băi, tu pe cine vrei să păcăleşti că eşti happy? se vede şi fără ochelari că e pictat zâmgetul acolo pe faţă

gândul 2: respiră. zâmbeşte. fii “prezentă” în aici şi acum

gândul 3: clar că nu pot să mint pe nimeni, mi se rupe sufletul în două când îl văd cu ea

gândul 4: ce naiba o fi şi cu buddiştii ăştia şi cu “fii prezent”?

gândul 5: vreau să plec ACUMA din cameră, nu mai suport să-i văd împreună

gândul 6: eşti tu fraieră, că dacă te-ai iubi suficient pe tine, ai putea sta oriunde scăldată în aura ta aurie

gândul 7: nu pot respira

gândul 8: bai, da tu chiar vrei să-l pierzi DE TOT?

gândul 9: tu nu eşti sănătoasă la cap. ce stai toată ziua cu ei doi? pleacă. găseşte-ţi pe altcineva

gândul 10: mereu ai plecat, mereu ai fugit, doar ştii că nu asta e soluţia

gândul 11: îl iubesc atât de mult, cum să îl pierd?

gândul 12: păi sigur că-l iubesc. dacă nici el, atunci cine?

gândul 13: uneori e cam greu să-l iubesc, e adevărat, mai ales când nu ne înţelegem, dar…

gândul 14: dacă e greu, nu e iubire

gândul 15: e obsesie

gândul 16: asta eşti, o obsedată

gândul 17: lumea se uită la tine, îi faci să se simtă prost

gândul 18: hai, ridică-te şi pleacă, mergi acasă, bei un ceai, vezi un film, dormi, dă-le încolo de reacţiile celorlalţi

gândul 19: oricum, dacă ai să te gândeşti că-l pierzi, sigur îl pierzi

gândul 20: dacă te gândeşti că dacă te gândeşti îl pierzi, atunci e ca şi cum l-ai fi pierdut deja

gândul 21: go. home.

cum spuneam de Valentine’s Day am petrecut o zi minunată şi plină de iubire cosmică lângă tipul de care sunt îndrăgostită şi iubita lui. în principiu, cam aşa am eu talentul, să alerg mereu după căruţa aceea cu patru roţi pe lângă care te simţi, inevitabil, numărul cinci.

anyway, înţelesesem puterea magică şi atotvindecătoare a dragostei. aia care poate să acopere cu un văl mare de iubire tendinţa ta de a-i da un şut un fund celei care gustă candid din linguriţa pe care i-o întinde el. sau aia care îţi priveşte rănile din inimă şi umple urmele ciuruiturilor cu auto-compasiune, care nu este egală cu autocompătimirea. sau aia care poate să dea fără să ceară, respectiv fără să se aştepte, respectiv cea care are încredere în minunatele planuri ale Universului.

mi se aprinsese lumina, pentru a goni întunericul din sufletul meu – ca să vorbesc în termeni de self-help. cum ar veni, mi s-a aprins becul.

oooo, şi ce senzaţie minunată este şi asta cu becul aprins. în primul rând, am devenit aşa un fel de zână cu aripioare capabilă să-şi împrăştie veselia cam peste tot. apoi am experimentat senzaţia trăirii “în prezent” – respectiv ceea ce tot vorbesc budiştii despre “a fi aici şi acum”, senzaţie tradusă prin bucuria miraculoasă de a nu trebui să-mi fac griji stupide în fiecare secundă, ca de exemplu faptul că trebuie să vină ăia cu pizza şi că nu pot să merg la baie până atunci (da, ştiu, legătura cu iubirea este oarecum alambicată, dar am simţit-o pe pielea mea). şi trei, cârtiţele alea înnebunitoare, cunoscute şi sub numele de Frică, care-şi săpau galere cam prin fiecare colţişor din corpul meu s-au dus în sfârşit naibii la culcare.

dap. cam aşa este senzaţia de “bec aprins”, respectiv de lumină.

numai că Universul, ca şi Electra, mai are căderi de tensiune. şi atunci becul meu începe să pâlpâie aşa fragil, filamentul parcă e beat şi uneori se stinge de tot. nu-i mare scofală, aţi spune, pentru că cine a găsit întrerupătorul o dată îl va găsi şi a doua oară, şi a treia, şi a patra… mai întâi orbecăind un pic pe întuneric, apoi ghidându-te după pereţi, apoi găsind drumul ală spre lumină până şi cu ochii închişi.

aşa a fost prima mea săptămână de bec aprins. astăzi mi-a căzut curentul.

“how do you find something that’s lost” / “you stop looking for it” este una din filosofiile mele preferate din Lost.

am început o discuţie, în comentariile de la o însemnare, cu psihologul cu blogul, despre “(re)găsirea sinelui” (e termenul meu, pentru că pe cel specializat nu-l cunosc)

aşa că întrebarea mea este: cum găseşti ceva ce n-ai pierdut niciodată?


aceasta, este, cred eu, adevărata călătorie a codependenţei şi nu numai. la urma urmei, codependenţa este… o etichetă, un termen, pentru oameni care au ajuns să nu se mai înţeleagă şi să nu se mai cunoască. nu suntem singurii în călătoria asta, sunt atât de mulţi alţii care încearcă să afle sensul adevărat al lui “a iubi”, “trăi clipa” etc. “codependenţa” este un cuvânt îndreptat cumva spre trecut – spre ce s-a întâmplat, spre cauze, spre cum am ajuns ce am ajuns. 

 

“găsirea sinelui” este îndreptat spre prezent, pentru că suntem în permanenţă ceea ce suntem.

ceea ce nu înseamnă că nu-mi dă bătăi de cap.

“Eu cred că mai bine ai încerca să desparţi mintea de suflet, să simţi nu să gândeşti”, zice psihologul cu blogul

“ce simţi?” – mă întreabă în mod înnebunitor psihologul la care merg. “ce simţi că vrei să faci?” 

mereu îmi încep răspunsurile cu “eu cred că…” şi apoi urmează un raţionament.

sunt sigură că dacă mi-ar putea da peste mână, mi-ar da. în schimb, se întoarce răbădătoare şi îmi spune: “asta este un raţionament. spune-mi ce simţi”

şi de multe ori mă opresc aici.

deci. cum găseşti ceea ce ai deja în tine? am citit atât de mult pe tema asta, dar de atâtea ori cuvintele nu erau decât cuvinte. 

  • iubeşti
  • eşti prezent / eşti permanent conştient / trăieşti clipa
  • meditezi
  • cobori în tine
  • acceptă, lasă să se întâmple
  • fii martorul tău
  • ai grijă de tine
etc.

cum? cum? cum? cum?

cel mai ironic este că uneori îmi reuşeşte, uneori simt lumina, sunt liniştită, simt şi în doar câteva clipe uit cum am ajuns acolo.

cand mi-am dat seama ca sunt codependenta, prima mea intrebare a fost:

“ok, si cum fac sa nu mai fiu codependenta?”

cautarile rapide pe google nu mi-au dat nici un rezultat prea imbucurator: nu exista nici o aspirina, nici o crema, nici o tableta dizolvabila in apa care sa te faca sa nu mai fii codependent. Leacul peste care dadeam de fiecare data si peste care treceam cu furie era urmatoarea expresie: “impaca-te cu tine“.

 

iubeste-te

 

impaca-te

 

accepta-te asa cum esti

 

da-ti voie sa…

 

ai grija de tine

 

fii propriul tau parinte

 

 

le priveam cu furie pentru ca nu intelegeam. cum adica “sa ma impac cu mine?”. nu, nu. in mod evident, n-am cautat termenii care trebuie. eu nu voiam sa ma impac cu mine. eu voiam sa NU MAI FIU codependenta, nu sa ma bucur ca sunt.

 

stiu ca pana acum am scris incontinuu despre “cum e, cand e rau”. de ceva timp insa, sunt in stare sa scriu despre “cum e cand e bine”, pentru ca incepe sa-mi fie bine. ironia cea mai mare este ca nu-mi vin alte cuvinte decat cele pe care nu le intelegeam acum un an: sunt impacata, ma accept, imi dau voie sa gresesc, imi ofer dragoste, am grija de mine.

asa ca sigur undeva sunt multe alte sara care se descopera acum si citesc asta si sunt enervate la culme de cuvintele “fii impacata cu tine”.

si totusi.

in zile cum este cea de astazi, astazi in care sunt la fel de: suspicioasa, pasiv-agresiva, o zi in care am cumparat un cadou ca sa primesc o imbratisare, in care mi s-a parut ca in faldurile a trei glume se ascund 15 rautati, in care m-am simtit ignorata, insuficient apreciata si am facut ceva ce nu mi-a placut pentru a-i face pe plac altcuiva (deci, da, ma recunosc, sunt eu cea dintoteauna), astazi cand am continuat sa fiu o fiica de alcoolici…

astazi mi-a fost bine pentru ca am fost impacata cu felul in care sunt.

stiu ca nimanui nu-i place sa fie dependent emotional de cineva. e normal. dar mai cred ca oamenii codependenti sunt minunati, ca au comori inauntru doar un pic acoperite de praf si ca:

  • stim sa iubim mai mult decat altii
  • ne lipsim fara probleme de ceva pentru a putea darui mai departe
  • suntem loiali
  • nu ne sperie vremurile grele (doar traim de mici in mijlocul problemelor, nu?)
  • traim intens, intr-un suflet care colcaie mereu de sentimente
  • sarim in ajutor mai usor decat altii

cu alte cuvinte, poftim, o aspirina contra durerii de a fi codependent:

1. citeste despre codependenta, despre alcool, despre terapii, despre descoperire spirituala, despre iubire de sine, despre dezvoltare personala

2. invata sa recunosti comportamentele in tine

3. fa distinctia intre cine esti si comportamentul pe care il ai in urma unui obicei format si sedimentat in ani si ani de zile

4. iesi in lume, respira, continua-ti ziua, fii cine esti

5. (cel mai important): daca ti se pare ca ai gresit, ca iar ai calcat stramb, nu te certa. nu este ca si cum ai fi la un examen si l-ai picat. este mai degraba ca si cum ai fi la o cura de slabire si ai fi mancat o ciocolata, nu inseamna ca nu te pricepi sau ca trebuie sa te opresti. vorbeste cu tine ca si cum i-ai vorbi prietenului tau cel mai bun care a gresit si mergi mai departe

6. ta-da. ai fost, macar o data, macar un pic, impacat sau impacata cu tine.

7. nu vei fi mereu asa, dar a doua oara va fi mai usor…

 

cam asta este mini-terapia mea de “vindecare”.

daca aveti si voi vreun medicament, va rog povestiti-mi.

Ma numesc si Sara si sunt codepedenta. Codependenta ii afecteaza pe cei care traiesc sau au trait langa alcoolici - sotii, soti, copii, iubiti sau iubite etc. In cateva cuvinte, codepedenta este ceva ce te face sa renunti la tine, in favoarea altora. Aceasta este povestea calatoriei mele de recuperare.

Lasă-mi adresa ta dacă vrei să primeşti prin email articolele de pe acest blog.

Join 290 other followers

Însemnări mai vechi

%d bloggers like this: