despre iubire, de Sf. Valentin

 

Ieri, de un Sfântul Valentin care nu prevestea nimic bun şi cu 27 de ani mai târziu decât ar fi trebuit, am înţeles ceva important despre ce altceva decât iubire.

Dragostea necondiţionată şi dragostea în faţa căreia trebuie să te deschizi.

Citisem despre asta în atâtea cărţi care mă scoteau din minţi cu “aberaţiile” lor. Osho, de exemplu, în “Când iubeşti“, despre dragostea necondiţionată:

“În forma ei cea mai pură, dragostea înseamnă împărtăşirea bucuriei. Nu cere nimic în schimb, nu aşteaptă nimic, şi atunci când poţi suferi? Când nu te aştepţi la nimic, nu există posibilitatea de a suferi. În schimb, orice vine este binevent şi, dacă nu vine nimic, este bine şi aşa. Bucuria a fost aceea de a da, nu de aprimi. Mai mult, poţi să iubeşti la mii de kilomentri distanţă; nici măcar nu este nevoie să fii prezent fizic”.

Dragostea nu te poate face să suferi???? pai omul ăsta habar n-avea nimic. Şi atunci eu de ce tot bocesc aşa, din senin, când mănânc îngheţată?

“În mod obşnuit, oamenii cred că ura este opusul dragostei. Este greşit, absolut greşit. Frica este opusul dragostei. Ura înseamnă dragostea pusă cu capul în jos; este pe dos, dar nu este opusul dragostei. Cel care urăşte arată că, pe undeva, încă iubeşte. Dragostea s-a acrit, dar există încă. Frica este exact opusul. Frica înseamnă că acum, întreaga energie a dragostei a dispărut.”

De frică plângeam, de asta. Nu de dragoste. Plângeam pentru că aveam să-l pierd (ceea ce este aberant în sine, nu doar pentru că nu l-aş fi avut niciodată, ci şi pentru că pe oamenii nu îi poţi “avea” ca să îi pierzi)

Iar lecţia şi mai importantă de atât a fost cea despre îndrăgostire ca închidere în faţa dragostei. Cum, poftim? Păi exact aşa. Dacă nu ai altă preocupare decât să iubeşti o persoană, acea persoană, să îţi construieşti frumosul castel de nisip în care veţi locui după genericul de sfârşit cu happy end, când izbucneşti de sub zâmbetele tale pentru că el se duce spre alte castele, dacă nu vrei decât iubirea cu un anumit CNP atunci… atunci Dumnezeu cum să-ţi trimită iubire? chiar tu ai spus atât de hotărât să nu primeşti nimic altceva. E ca şi cum ai face un wishlist de cadouri, cu un singur element: “vreau luna de pe cer”, după care să te plângi că toată lumea a venit cu mâinile goale la ziua ta.

De fapt, nu eşti pregătit să primeşti iubire decât atunci când eşti gata să renunţi la forma la care singur ai limitat-o. 

Cam asta am înţeles eu ieri, când mi-am petrecut Valentine’s Day alături de cel pe care îl iubesc şi iubita lui. 

Şi când mi-a fost mai greu, m-am întors spre revelaţia pe care o avusesem dimineaţă şi spre gândul-rugăciune care îmi liniştise în sfârşit tumultul:

“Gata Doamne. Sunt gata de-acum să primesc iubirea pe care ai să mi-o aduci”.