You are currently browsing the category archive for the ‘terapie’ category.

Intenționez să fac o listă a centrelor de tratament pentru dependență și codependență, în care să adun toate resursele care mi-au ajuns la urechi până acum.

Am aflat, recent, de alte două:

Dacă mai știți și alte centre de tratament / grupuri etc, vă rog să le lăsați în comentariu, pentru a putea să le adaug la listă.

semnatura_sara_mic

Am spus de mai multe ori că mă bucur într-un fel că sunt codependentă, deși pare o blasfemie. Am găsit astăzi fraza aceasta, care mă ajută să înțeleg mai bine de ce:

Un om, când nu are necazuri, trăieşte neatent, nici nu ştie ce a făcut.

(e de aici)

Codependența m-a făcut să fiu mai atentă. Să trăiesc mai trează, să nu acționez somnambul, fără să împreunez fapta cu gândul. Înainte să răspund la întrebări, fac pauze mai mari. Înainte să spun “da”, sau “nu” privesc cu atenție în interior ca să știu ce vreau. Când zâmbesc, sunt fericită. Când nu sunt fericită, nu mă mai chinui să zâmbesc doar ca să le fie mai ușor celorlalți să stea pe lângă mine.

Trăitul atent a devenit, pentru mine, un mod de viață. Acest lucru se datorează în exclusivitate recuperării din codependență. Și dacă nu aș fi fost codependentă, din ce mă recuperam eu acum cu atât de multă atenție?

semnatura_sara_mic

 

Acum vreo cinci ani, un prieten pe umărul căruia obișnuiam să mă plâng, mi-a spus așa: “Sara dragă, tu parcă te zbuciumi de una singură într-o cușcă  fără pereți.”

Eram supărată pe ceva în ziua aceea. Încercasem, cred, toate mecanismele din lume să mă apropii de cineva: am fost drăguță, i-am ghicit gândurile înainte să le aibă, i-am rezolvat 40.000 de probleme, am fost veselă, am fost tristă, am ascultat cu entuziasm, i-am dat tot ce mi-a cerut înainte să îmi ceară. Și tot ce primisem înapoi fusese respingere, respingere și încă și mai multă respingere. Simțeam că înnebunesc.

Iar amicul ăsta al meu îmi spune că-s cam zbuciumată și că n-am de ce. Voiam să îi iau toate cuvintele, toate sfaturile, toate înțelepciunile lui gratuite, să le fac ghem și să i le azvârl în față de să-l doară o săptămână.

Am avut înțelepciunea să-mi înghit enervarea și să îi răspund.

“Mulțumesc. Sunt sigură că, într-o zi, am să mă văd și eu așa. Mi-aș dori să fie acum”.

 

Mi se întâmplă des să mă întâlnesc cu codependenți “boboci”. Sunt extrem de înverșunați. Vorbesc, minute, ore în șir, despre nesimțiții de soți / fii/ fiice / parteneri și cum consumă alcool / droguri, se înhaită cu alții și cum degeaba îi trimit pe la medici, cum degeaba au fost personal la patron să-i implore să-i păsuiască, tot și-au pierdut serviciul. Își amintesc în detalii precise toate vorbele de rău. Despre acea dată când le-au cumpărat un maieu nou și curat, ca să iasă în lume curați și s-au îmbrăcat ca niște vagabonzi. Despre data aceea când le-a spus, pentru a câta oară (?), că trebuie să se comporte frumos și să nu mai facă scandal aiurea. Despre când și-au implorat oamenii iubiți, cu lacrimi în ochi, să nu-și mai prăpădească viața în pahar și au fost repeziți cu vreun sarcasm bine construit.

Nu mi se rupe inima pentru ei.

Zâmbesc.

Mă văd pe mine, cea de demult, zbuciumată. Mă văd încercând toate soluțiile, până la extenuare. Mă văd dând cu capul de pereți inexistenți.

Și în sfârșit zâmbesc, pentru că știu acum că nu există nici o cușcă.

semnatura_sara_mic

Da, îmi apar şi mie în fiecare zi zeci de motive să mă descurajez. Nu, nu îmi merg toate perfect şi nu m-am transformat deodată într-o balerină care se sare cu graţie peste toate problemele vieţii. Încă există oameni care mă pot pune la pământ din două cuvinte. Încă fac ce nu vreau să fac, mă trezesc spunând lucruri invers decât le cred.

Da, uneori mă mai cred cea-care-deţine-rezolvarea-perfectă-a-problemelor-tuturor. Dacă doar m-ar asculta…
Am momente în care furia îmi ocupă toată respiraţia şi nu ştiu de ce, sau ştiu doar atât, că se cheamă “sunt codependentă”.

Îmi vine atunci să plâng şi să renunţ.

M-a pus pe gânduri şi un comentariu, chiar dacă nu îmi era adresat direct: “daca nu merge asa, cu bla bla-urile psihologice nu mergi prea departe”.

Oare era adevărat, chiar stau atât de mult pe loc? La ce bun atâta citit? Terapie? Întâlniri?
Pe moment, în momentele ACELEA, pare că la nimic.

Dar într-o zi (recent), am făcut exerciţiul de a-mi număra momentele şi zilele proaste. Aveam înainte zile sau chiar săptămâni întregi proaste, triste, lacrimogene. Simţeam că înnebunesc o dată cu prima respiraţie de după răsărit şi sentimentul nu mă părăsea tot restul zilei. Era totul o tragedie.
Zilele mele proaste apar acum rar, ca furtuna vara. Mai trec şi repede. Sunt codependentă ca o rafală, după care mă întorc netulburată spre restul vieţii mele.

Făcând socoteala asta, mi-am adus aminte de o propoziţie din deschiderea şedinţelor Al-Anon, pe care mi-a luat mult timp să o înţeleg. “Scopul nostru nu e perfecţiunea, ci progresul.” Iar progresul înseamnă, pentru mine, exact matematica mai potolită a zilelor în care mă simt ca înainte.

Statistic vorbind, fac bine.

semnatura_sara_mic

Am dat peste un text interesant, în Psychologies, despre cum să recunoşti un psiholog nepriceput şi ce este bine să ştii într-o astfel de relaţie. Un articol de folos tuturor care sunt reticenţi să apeleze la un psiholog (şi pe care îi înţeleg foarte bine, pentru că am trecut prin acelaşi lucru):

Pentru ca iti vei pune pe tava trecutul, prezentul, frustrarile, temerile si te vei arata in toata maretia vulnerabilitatii tale, increderea este un element-cheie, esential pentru buna desfasurare a procesului terapeutic. Unele persoane prefera sa incerce doi-trei terapeuti, din care sa aleaga unul singur, sau sa mearga o vreme la o singura persoana, sa vada daca se adapteaza.

Indiferent cum vrei sa procedezi, un lucru este clar: nu trebuie sa ai vreun sentiment de vinovatie daca doresti sa schimbi terapeutul. Cel mai mare rau pe care ti-l poti face este sa alegi o persoana nepotrivita dintr-un sentiment de obligatie! Iar asta se aplica cu atat mai mult cand vine vorba de psihoterapie. Psihoterapeutii buni nu se vor supara si nu se vor simti jigniti, fiindca si pentru ei primeaza binele clientului.

Citiţi tot articolul.

semnatura_sara_mic

Mă bucură foarte mult să dau mai departe o veste bună pe care am primit-o recent: la sfârşitul acestei luni va apăre o carte românească despre dependenţă şi codependenţă.

Publicată la Editura Ascendent, cartea se intitulează “Acolo unde poti fugi de tine şi de viata ta – o incursiune în lumea dependenţelor şi a comportamentelor adictive” şi este scrisă de Clara Toma şi Cristiana Alexandra Levitchi.

Lansarea cărţii va avea loc la Bucureşti, pe 23 aprilie, între orele 18.30-20.30, la Salon Inlight (Str. Praschiva Gherghel 14). Precedând lansarea, cele două autoare vor susţine un workshop, unde membrii Al-Anon şi AA au intrarea gratuită: “Ai şi tu plăcerile tale… Riscă ele să devină obişnuinţe toxice pentru tine şi cei din jur?”

Iată câteva dintre temele abordate în cadrul seminarului:

  • Cum să faci diferenţa între dorinţă şi nevoie, între plăcere şi nevoie, între obişnuinţă şi adictie, între consum abuziv şi dependent
  • Care este legătura dintre control şi dependenţă
  • Care sunt factorii afectivi, emoţionali, relaţionali şi de mediu care te pot conduce spre un obicei de natura adicţiei şi cum se pot preveni
  • Relaţia dintre comportamentele dependente şi traumele personale, transgeneraţionale
  • Cum să distingi între aşa numitele “dependente bune” şi “dependentele distructive”
  • Care sunt dezavantajele dependenţei, independenţei, codependenţei şi cum le putem transforma în INTERDEPENDENŢĂ

Locurile sunt limitate şi se ocupă în ordinea rezervării ferme la adresa de  e-mail clara_ascendent@yahoo.com  sau la telefon 0747085371. Mai multe informaţii despre carte găsiţi aici.

Şi multe felicitări Clarei, o prietenă a blogului!

semnatura_sara_mic

Şi: ce sunt alea limite | ce nu sunt | când le impunem | cum se manifestă într-o relaţie sănătoasă | cum le impunem | de ce sunt opusul indiferenţei

Vorbesc des despre “limite” fără să îmi bat capul să explic prea bine ce vreau să zic. Pentru că este un concept destul de străin de felul în care am fost eu educată şi nu prea împământenit la noi, este şi foarte prost înţeles. Chiar şi eu îi restrâng sensul de multe ori, pentru că folosesc termenul ca fiind echivalentul permisiunii de a spune “nu” din când în când, dar asta acoperă doar un colţişor din ceea ce înseamnă, de fapt, “limite”.

“Limitele” sunt ca nişte injecţii: dor foarte mult pe moment, dar ne fac foarte bine pe termen lung. Ele presupun să ne stabilim, în primul rând faţă de noi înşine, cât de departe suntem dispuşi să mergem în anumite situaţii. Apoi, ferm, şi fără ne retragem dragostea, să îi anunţăm şi pe ceilalţi şi să le punem în practică.

O explicaţie foarte bună a ceea ce reprezintă sau nu reprezintă limitele, cum le stabilim, cum le comunicăm celorlalţi şi cum le impunem, găsiţi în Melody Beattie – The New Codependency. Mai jos, vă prezint cele mai importante idei:

Este timpul să stabilim limite când:

• ne-am hotărât să nu mai spunem “da” atunci când vrem să spunem “nu”
• Trebuie să înceteze un anumite comportament care ne răneşte
• Suntem gata să spunem cum ne simţim, indiferent dacă oamenii vor să audă asta sau nu
• suntem dispuşi să încheiem relaţii care au devenit “cu unic sens”, dacă nu avem ambii drepturi egale
• suntem dispuşi să îi facem pe ceilalţi să se simtă prost reamintindu-le de banii pe care i-am împrumutat, în loc să ne simţim noi prost când nu am greşit cu nimic
• când vrem să oprim un anumit comportament, dar ceilalţi insistă

Pentru a ne fixa limitele, trebuie să spunem:

• ce vom face dacă persoanele ne vor trata în continuare într-un anumit mod
• ce pot face şi ce nu pot face ceilalţi în spaţiul nostru
• cât de departe suntem dispuşi să mergem pentru cineva
• cât de departe acceptăm să se meargă pentru noi
• “da” când vrem să spunem da
• “nu” când vrem să spunem nu
• “poate” când nu suntem siguri
• Ce vom face sau ce nu vom face atunci când nu ne sunt respectate limitele

A avea limite “sănătoase” cu ceilalţi presupune:

• Să le respectăm drepturile, intimitatea, treburile personale
• Să punem întrebări, în loc să aşteptăm, să cerem sau să avem aşteptări
• Să ne ţinem de cuvânt
• Să nu împrumutăm lucruri fără să întrebăm
• Să spunem adevărul
• Să nu ne impunem credinţele asupra celorlalţi
• Să nu îi judecăm pe ceilalţi
• Să nu presupunem că ştim “faptele”
• Să nu îi confruntăm până ce nu suntem siguri că avem toate informaţiile factuale

 

Ce nu sunt limitele:

• Bariere pe care le ridicăm pentru că aşa ne-a spus cineva
• Ameninţări goale
• Şantaj emoţional
• Bariere pe care nu putem sau nu vrem să le impunem

Limitele nu sunt folosite pentru a controla comportamentul cuiva, ci doar pe al nostru. Ele presupun nişte consecinţe “dacă procedezi aşa, eu voi proceda în felul următor”, dar îi lasă în continuare pe ceilalţi să îşi aleagă comportamentul.

Din proprie experienţă, ştiu că limitele sunt greu de impus. De multe ori, nu ştiam nici eu prea bine “cât de departe sunt dispusă să merg”, alteori mi-a fost frică să ajung în felul acesta să închei o relaţie, alteori am dat înapoi.

Cu siguranţă limitele mele nu au fost niciodată bine primite, dar atunci când am reuşit, i-am obişnuit pe ceilalţi încetul cu încetul, fără să cedez.

Deşi pot părea echivalente cu indiferenţa, “limitele” sunt chiar opusul ei. A avea limite presupune să recunoşti şi să spui adevărul despre cum te simţi, şi nu să spui ceea ce vor ceilalţi să audă. Şi nu este aşa că a recunoaşte adevărul este mult mai greu decât a te preface că totul este bine? Am face asta pentru oameni care ne sunt indiferenţi?

semnatura_sara_mic

Cu mândrie, permiteţi-mi să raportez:

Anul 2009: Fetiţa care l-a luat pe “Da” în braţe

Anul 2012: Sunt antipatică şi mă mândresc cu asta

Există deci speranţă pentru codependenţi.

semnatura_sara_mic

Castle Craig, un centru britanic specializat în tratarea dependenţelor deschis recent şi în România, a realizat un scurt film despre efectele dependenţei asupra familiei. În film este intervievat coordonatorul terapiei de familie, Lee Taylor, care descrie un mecanism pe care îl recunosc cu uşurinţă în familia mea:

Multe familii nici nu vor să vină la programul pentru familii. Se tem, sunt anxioşi, îşi fac iluzii şi au falsa impresie că “Eu sunt în regulă, dacă vă ocupaţi de el, totul o să fie bine”.

Clinica a anunțat că acest clip face parte din inițiativa Castle Craig de a lansa în România mai multe resurse multimedia informative menite să explice aspectele tratării dependenței de droguri, alcool și jocuri de noroc și afecțiunile cauzate de acestea.

Materialele vor include testimoniale din partea unor foști pacienți și interviuri cu terapeuți. Aceștia din urmă vor oferi descrieri și explicații despre desfășurarea terapiilor specializate, variantele de tratament și eficacitatea lor, atingând și subiecte mai puțin cunoscute publicului larg, cum ar fi efectele neuro-psihice ale traumelor și abuzului de substanțe asupra consumatorului.

semnatura_sara_mic


Vă semnalizez o pagină web abia descoperită, de pe site-ul alcohelp.ro,
care centralizează toate serviciile, din fiecare judeţ, pentru oprirea consumului de alcool, tratarea alcoolismului  şi – în unele cazuri – şi a codependenţei.

Adresa paginii: http://www.alcohelp.ro/harta/

Inca patru adaugiri, sugerate de voi:
Programul Sf. Dimitrie Basarabov, Cluj – http://www.stdimitrie.org/roindex.html
Centrul Sf Nicolae, Iaşi – http://www.centrulsfnicolae.mmb.ro
Asociatia Sf.Nectarie Taumaturgul-Bucuresti – Str.Salcetului, nr.5; 021/315 5827; u_carmen@yahoo.com;
www.sfnectarie.ro
Centrul de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Iaşi – http://www.sfintiiarhangheli.ro

semnatura_sara_mic

Ma numesc si Sara si sunt codepedenta. Codependenta ii afecteaza pe cei care traiesc sau au trait langa alcoolici - sotii, soti, copii, iubiti sau iubite etc. In cateva cuvinte, codepedenta este ceva ce te face sa renunti la tine, in favoarea altora. Aceasta este povestea calatoriei mele de recuperare.

Lasă-mi adresa ta dacă vrei să primeşti prin email articolele de pe acest blog.

Join 286 other followers

Însemnări mai vechi

%d bloggers like this: