Defectele mele iubite

Nu se găsesc de vânzare pe piaţă, dar vă asigur eu că există: ochelari prin care se văd numai defectele. Vă spun sigur, i-am purtat eu vreo 10 ani. Îi purtam mai ales în preajma oamenilor dragi, pe care uneori eram în stare să îi critic şi pentru felul în care îi respiră. Îi aveam pe nas – ca să vedeţi că sunt imparţială – şi când mă uitam în oglindă, pentru că şi la mine erau o mulţime de defecte de constatat şi trecut în procesul verbal.

A existat însă o carte şi o autoare care mi-au deschis ochii asupra defectelor şi m-au învăţat să le preţuiesc şi să le accept.

Debbie Ford, în “Partea întunecată a căutătorilor de lumină”, mi-a aplicat două electroşocuri cu două idei:

• Aşa cum umbra unui obiect arată că în spatele său este de fapt o sursă de lumină, la fel şi o umbră a personalităţii (ceea ce considerăm noi defect) este doar proiecţia unei calităţi a noastre. Trebuie doar să descoperim acea calitate din defectele pe care le criticăm atât de mult.
• Atunci când simţim că ceva anume ne enervează / irită / scoate din minţi la o persoană, acel “ceva” insuportabil se regăseşte de fapt şi în comportamentul nostru, iar noi refuzăm cu îndârjire să îl acceptăm.

Zap – zap. Aceste două idei au trecut prin mine cu forţa fulgerului, m-au doborât la pământ, apoi m-au determinat să îmi schimb viaţa. I-aş mulţumi lui Debbie Ford, dar am întârziat cu două zile.

Puteţi citi aici Partea întunecată a căutătorului de lumină, iar aici Secretul Umbrei, o continuare a primei.

Cărţi despre codependenţă şi nu numai

Am adăugat, în coloana din stânga, un link spre “Cărţi utile“. Acestea sunt o colecţie de cărţi electronice pe care le puteţi citi gratuit, despre codependenţă şi dezvoltare personală. Sunt adunate de Simeona, căreia îi sunt foarte foarte recunoscătoare.

Dilema Veche: “Ce este codependenta”

Un articol pe care l-am descoperit cam cu o lună întârziere, apărut în Dilema Veche, semnat de Manuela Boghian.

Cînd realizezi că persoana de lîngă tine este dependentă, e normal să simţi nevoia să o ajuţi. Iar o persoană dependentă are nevoie de sprijin pentru a-şi reveni. Cu toate acestea, intenţiile bune nu conduc neapărat la un comportament care s-o ajute într-adevăr să realizeze ce se întîmplă şi să accepte ajutor. Astfel se formează codependenţa.

Codependenţa apare cînd persoanele din jurul unui dependent se consideră responsabile pentru problemele acestuia şi cred că e de datoria lor să le rezolve. Acest lucru duce la negarea propriilor emoţii şi nevoi, iar comportamentul lor se bazează pe schimbările de comportament ale dependentului.

[…]

Revenirea din codependenţă se poate face printr-un proces educaţional care începe prin conştientizarea efectelor pe care dependenţa unei alte persoane le are asupra celor din jur şi prin preluarea controlului propriei vieţi. În locul învinovăţirii şi frustrării cauzate de încercarea de a rezolva problemele celor apropriaţi. Să renunţi la a-l mai „ajuta“ pe cel de lîngă tine este dureros şi poate părea un gest egoist. Însă tocmai această ruptură poate fi schimbarea pe care o aşteptai şi care îl va convinge pe dependent că are nevoie de ajutor.”

Citiţi tot articolul în Dilema Veche – “Ce este codependenta”, Manuela Boghian

Poveştile (de groază) pe care ni le spunem

Şi cum mergeam eu pe stradă, mi-a venit să-mi dau două palme să mă trezesc. De mai bine de vreo jumătate de oră, în capul meu se petrecea o ceartă. Ca în filmele de karate, mă luptam cu vreo patru sau cinci duşmani deodată: vreo trei de la serviciu, o rudă şi o doamna de la compania de gaz. Cu toţii mă supăraseră în timpul zilei şi acum, când mă întorceam agale spre casă, venise şi rândul meu să le spun eu EXACT ce cred.

Am tresărit nu pentru că mă dovediseră DUŞMANII (în capul meu, în certuri, am mereu dreptate). Am tresărit pentru că devenisem de-a dreptul agitată. Era cât pe ce să vorbesc singură pe stradă.

În felul acesta, mi-am dat seama că poveştile care se derulează în capul meu au o forţă imensă. Simţeam deja veninul în sânge, stomacul îmi era strâns, muşchii mi se tensionaseră. Degeaba era primăvară în jurul meu, eu eram parcă în mijlocul unui ring de box, împărţind păreri ca pe ciocane.

M-am grăbit spre casă, fiind conştientă că trebuie să ies imediat din starea asta. Iată ce mijloace folosesc eu să mă scutur de gânduri negre:

• Fac sport
• Ascult muzică foarte tare
• Fac un duş
• Citesc
• Dansez
• Urmez exerciţii de meditaţie sau de relaxare de pe mp3 player
• Meditez singură
• Beau o cafea în linişte

Până la urmă, este o veste bună faptul că imaginaţia mea (doar certurile sunt IMAGINARE, nu?) are atât de multă forţă. Asta înseamnă că, dacă am să o folosesc pentru a mă gândi la lucruri frumoase, ar trebui să mă paraşuteze direct într-o lume de vis.

Poveştile urâte reprezintă însă o obişnuiţă cultivată de-a lungul a aproape 30 de ani. A ajuns, între timp, artă. În profesia visatului frumos, sunt doar o amatoare.

Mi-ar plăcea foarte mult să aflu şi de la voi care sunt modalităţile prin care scăpaţi de stările negative înainte să vă înghită de tot. Sunt la pescuit de idei bune din comentarii!