Nu se găsesc de vânzare pe piaţă, dar vă asigur eu că există: ochelari prin care se văd numai defectele. Vă spun sigur, i-am purtat eu vreo 10 ani. Îi purtam mai ales în preajma oamenilor dragi, pe care uneori eram în stare să îi critic şi pentru felul în care îi respiră. Îi aveam pe nas – ca să vedeţi că sunt imparţială – şi când mă uitam în oglindă, pentru că şi la mine erau o mulţime de defecte de constatat şi trecut în procesul verbal.

A existat însă o carte şi o autoare care mi-au deschis ochii asupra defectelor şi m-au învăţat să le preţuiesc şi să le accept.

Debbie Ford, în “Partea întunecată a căutătorilor de lumină”, mi-a aplicat două electroşocuri cu două idei:

  • Aşa cum umbra unui obiect arată că în spatele său este de fapt o sursă de lumină, la fel şi o umbră a personalităţii (ceea ce considerăm noi defect) este doar proiecţia unei calităţi a noastre. Trebuie doar să descoperim acea calitate din defectele pe care le criticăm atât de mult.
  • Atunci când simţim că ceva anume ne enervează / irită / scoate din minţi la o persoană, acel “ceva” insuportabil se regăseşte de fapt şi în comportamentul nostru, iar noi refuzăm cu îndârjire să îl acceptăm.

Zap – zap. Aceste două idei au trecut prin mine cu forţa fulgerului, m-au doborât la pământ, apoi m-au determinat să îmi schimb viaţa. I-aş mulţumi lui Debbie Ford, dar am întârziat cu două zile.

Puteţi citi aici Partea întunecată a căutătorului de lumină, iar aici Secretul Umbrei, o continuare a primei.

semnatura_sara_mic

Advertisements