Aici ar trebui sa fie o descriere a mea. Problema este ca nu mai stiu cine sunt. Cea mai mare provocare a mea este sa ma descopar.

O prezentare foarte succinta a codependentei spunea ca “nu stiu care este limita dintre ei si altii”.

Mult timp, am crezut ca am o viata normala si ca faptul ca atat mama, cat si tatal meu fusesera alcoolici nu ma afectase cu nimic. Ba mai mult, rezultatul era chiar admirabil: am fost mereu “buna” la invatatura, la ceea ce am facut, colega perfecta, prietena perfecta, studenta perfecta, angajata perfecta. Pana intr-o zi, in care mi-am dat seama ca, pentru a fi “perfecta” pentru ceilalti, pentru a nu-i supara, a nu-i deranja, a-i ajuta chiar si atunci cand nu mi-o cereau am renuntat la bucati imense din mine.

  • Mi-am dat seama ca nu suportam ca iubitul meu sa fie suparat pe mine si facem ORICE sa repar asta.
  • Mi-am dat seama ca nu pot sa ma cert cu nimeni.
  • Mi-am dat seama ca vreau sa ajut si ca atunci cand cineva are nevoie de mine ma simt valoroasa.
  • Mi-am dat seama ca, de la un moment dat, nu le mai ceream celorlalti sa ma iubeasca, pentru ca era suficient sa aiba nevoie de mine.
  • Cand ma simt neiubita, nu pot sa functionez.
  • Respingerea imi sfasie sufletul, imi pune sub semnul intrebarii intreaga fiinta.
  • Iar veselia, bucuria mea este mereu legata de cat de draguta / iubitoare  / simpatica a fost o alta persoana cu mine.

Astfel am aflat ca sunt codependenta. Adica sunt dependenta de iubirea si aprecierea altor persoane, la fel cum unii nu pot trai fara tigari sau fara droguri. In lipsa lor, eu nu exist.

Scriu acest blog pentru ca in cautarile mele am dat peste foarte putine resurse despre codependenta si despre familiile alcoolicilor in limba romana. Sper sa le fie de ajutor celor care trec prin aceleasi emotii, cautari si nebunii temporare ca si mine.

Advertisements