cum spuneam de Valentine’s Day am petrecut o zi minunată şi plină de iubire cosmică lângă tipul de care sunt îndrăgostită şi iubita lui. în principiu, cam aşa am eu talentul, să alerg mereu după căruţa aceea cu patru roţi pe lângă care te simţi, inevitabil, numărul cinci.

anyway, înţelesesem puterea magică şi atotvindecătoare a dragostei. aia care poate să acopere cu un văl mare de iubire tendinţa ta de a-i da un şut un fund celei care gustă candid din linguriţa pe care i-o întinde el. sau aia care îţi priveşte rănile din inimă şi umple urmele ciuruiturilor cu auto-compasiune, care nu este egală cu autocompătimirea. sau aia care poate să dea fără să ceară, respectiv fără să se aştepte, respectiv cea care are încredere în minunatele planuri ale Universului.

mi se aprinsese lumina, pentru a goni întunericul din sufletul meu – ca să vorbesc în termeni de self-help. cum ar veni, mi s-a aprins becul.

oooo, şi ce senzaţie minunată este şi asta cu becul aprins. în primul rând, am devenit aşa un fel de zână cu aripioare capabilă să-şi împrăştie veselia cam peste tot. apoi am experimentat senzaţia trăirii “în prezent” – respectiv ceea ce tot vorbesc budiştii despre “a fi aici şi acum”, senzaţie tradusă prin bucuria miraculoasă de a nu trebui să-mi fac griji stupide în fiecare secundă, ca de exemplu faptul că trebuie să vină ăia cu pizza şi că nu pot să merg la baie până atunci (da, ştiu, legătura cu iubirea este oarecum alambicată, dar am simţit-o pe pielea mea). şi trei, cârtiţele alea înnebunitoare, cunoscute şi sub numele de Frică, care-şi săpau galere cam prin fiecare colţişor din corpul meu s-au dus în sfârşit naibii la culcare.

dap. cam aşa este senzaţia de “bec aprins”, respectiv de lumină.

numai că Universul, ca şi Electra, mai are căderi de tensiune. şi atunci becul meu începe să pâlpâie aşa fragil, filamentul parcă e beat şi uneori se stinge de tot. nu-i mare scofală, aţi spune, pentru că cine a găsit întrerupătorul o dată îl va găsi şi a doua oară, şi a treia, şi a patra… mai întâi orbecăind un pic pe întuneric, apoi ghidându-te după pereţi, apoi găsind drumul ală spre lumină până şi cu ochii închişi.

aşa a fost prima mea săptămână de bec aprins. astăzi mi-a căzut curentul.

Advertisements