Şi: ce sunt alea limite | ce nu sunt | când le impunem | cum se manifestă într-o relaţie sănătoasă | cum le impunem | de ce sunt opusul indiferenţei

Vorbesc des despre “limite” fără să îmi bat capul să explic prea bine ce vreau să zic. Pentru că este un concept destul de străin de felul în care am fost eu educată şi nu prea împământenit la noi, este şi foarte prost înţeles. Chiar şi eu îi restrâng sensul de multe ori, pentru că folosesc termenul ca fiind echivalentul permisiunii de a spune “nu” din când în când, dar asta acoperă doar un colţişor din ceea ce înseamnă, de fapt, “limite”.

“Limitele” sunt ca nişte injecţii: dor foarte mult pe moment, dar ne fac foarte bine pe termen lung. Ele presupun să ne stabilim, în primul rând faţă de noi înşine, cât de departe suntem dispuşi să mergem în anumite situaţii. Apoi, ferm, şi fără ne retragem dragostea, să îi anunţăm şi pe ceilalţi şi să le punem în practică.

O explicaţie foarte bună a ceea ce reprezintă sau nu reprezintă limitele, cum le stabilim, cum le comunicăm celorlalţi şi cum le impunem, găsiţi în Melody Beattie – The New Codependency. Mai jos, vă prezint cele mai importante idei:

Este timpul să stabilim limite când:

• ne-am hotărât să nu mai spunem “da” atunci când vrem să spunem “nu”
• Trebuie să înceteze un anumite comportament care ne răneşte
• Suntem gata să spunem cum ne simţim, indiferent dacă oamenii vor să audă asta sau nu
• suntem dispuşi să încheiem relaţii care au devenit “cu unic sens”, dacă nu avem ambii drepturi egale
• suntem dispuşi să îi facem pe ceilalţi să se simtă prost reamintindu-le de banii pe care i-am împrumutat, în loc să ne simţim noi prost când nu am greşit cu nimic
• când vrem să oprim un anumit comportament, dar ceilalţi insistă

Pentru a ne fixa limitele, trebuie să spunem:

• ce vom face dacă persoanele ne vor trata în continuare într-un anumit mod
• ce pot face şi ce nu pot face ceilalţi în spaţiul nostru
• cât de departe suntem dispuşi să mergem pentru cineva
• cât de departe acceptăm să se meargă pentru noi
• “da” când vrem să spunem da
• “nu” când vrem să spunem nu
• “poate” când nu suntem siguri
• Ce vom face sau ce nu vom face atunci când nu ne sunt respectate limitele

A avea limite “sănătoase” cu ceilalţi presupune:

• Să le respectăm drepturile, intimitatea, treburile personale
• Să punem întrebări, în loc să aşteptăm, să cerem sau să avem aşteptări
• Să ne ţinem de cuvânt
• Să nu împrumutăm lucruri fără să întrebăm
• Să spunem adevărul
• Să nu ne impunem credinţele asupra celorlalţi
• Să nu îi judecăm pe ceilalţi
• Să nu presupunem că ştim “faptele”
• Să nu îi confruntăm până ce nu suntem siguri că avem toate informaţiile factuale

 

Ce nu sunt limitele:

• Bariere pe care le ridicăm pentru că aşa ne-a spus cineva
• Ameninţări goale
• Şantaj emoţional
• Bariere pe care nu putem sau nu vrem să le impunem

Limitele nu sunt folosite pentru a controla comportamentul cuiva, ci doar pe al nostru. Ele presupun nişte consecinţe “dacă procedezi aşa, eu voi proceda în felul următor”, dar îi lasă în continuare pe ceilalţi să îşi aleagă comportamentul.

Din proprie experienţă, ştiu că limitele sunt greu de impus. De multe ori, nu ştiam nici eu prea bine “cât de departe sunt dispusă să merg”, alteori mi-a fost frică să ajung în felul acesta să închei o relaţie, alteori am dat înapoi.

Cu siguranţă limitele mele nu au fost niciodată bine primite, dar atunci când am reuşit, i-am obişnuit pe ceilalţi încetul cu încetul, fără să cedez.

Deşi pot părea echivalente cu indiferenţa, “limitele” sunt chiar opusul ei. A avea limite presupune să recunoşti şi să spui adevărul despre cum te simţi, şi nu să spui ceea ce vor ceilalţi să audă. Şi nu este aşa că a recunoaşte adevărul este mult mai greu decât a te preface că totul este bine? Am face asta pentru oameni care ne sunt indiferenţi?

semnatura_sara_mic

Advertisements