Iubirea cu capu’nainte

Nu sunt o bună jucătoare de poker, dar dacă aş fi, din când în când mi-ar plăcea să îmi împing toate jetoanele spre centrul mesei şi să spun “ALL IN”. Mişcarea asta desemnează dorinţa unui jucător să parieze totul pe o singură mână, cea pe care o are în faţă.

Când joc cărţi nu am atâta curaj. Măresc mizele încet, ca să nu trezesc suspciuni, ezit, mă întreb ce alte cărţi mai au ceilalţi. Cred că de aceea mă miră foarte tare de câte ori sunt dispusă în viaţă să pariez pe o singură mână.

Eu cu iubirea am acest tip de relaţie: ALL IN. Totul sau nimic. Toţi sacii în aceeaşi căruţă.

Mă trezesc, uneori ani mai târziu, într-o viaţă pe care nu o recunosc şi în locuri în care simt că nu ar trebui să fiu. Mă uit în jur şi mă întreb cum am ajuns acolo. Apoi îmi amintesc – m-am suit pur şi simplu în “căruţa” cuiva, am trecut prin tot felul de hârtoape, şi după mult, mult, timp am coborât undeva unde nu voiam să ajung.

Încerc să mă înţeleg şi să mă iert. E de înţeles atunci când e mult mai uşor să las pe cineva să îmi ghideze viaţa, să îmi dicteze când să fiu fericită şi când să fiu înghiţită de hârtoape. Este comod, nu cere nici un pic de responsabilitate, îmi dă voie să mă plâng atunci când lucrurile nu merg bine.

Dar preţul este totuşi prea mare. Când intru cu toate gândurile, toate emoţiile, toate visele într-o iubire, nu pot să mă mai recunosc atunci când ies din ea.

Şi atunci, cum să fac? Să nu mai iubesc, nu pot. Să iubesc prudent, cu picătura, cu ochii şi în alte părţi – asta mi s-ar părea mai degrabă înşelătorie.

Continui să iubesc din tot sufletul. Diferenţa este că uneori trebuie să fac eforturi, anti-intuitive şi uneori de-a dreptul dureroase, să mă dezlipesc de sufletul celuilalt şi să îmi aduc aminte cum este acest suflet al meu din care tot iubesc atâta.

Labirintul codependenţei şi Ieşirea din labirint

Cele două titluri de cărţi sunt, cred, cele mai cunoscute volume pe tema codependenţei din România şi vă pot oferi linkul spre ele mulţumită Simeonei.

“Labirintul codependenţei” este cartea de prim-şoc, cea în care se recunoaşte toată lumea şi citeşte cu stupoare caracteristicile de dependenţă emoţională. Am citit aici cu mult interes despre rezervoarele de iubire, ceea ce m-a făcut să mă înţeleg mai bine. În copilărie, părinţii “normali” toarnă iubire necondiţionată în inimile şi sufletele noastre, pentru ca noi să devenim oameni adulţi capabili de iubire sănătoasă atunci când este vorba să ne despărţim de familie. În cazul în care este un alcoolic în familie, din partea lui se primeşte doar furie, promisiuni neîmplinite, ironie, critică şi câte alte antonime pentru iubire. Soţia sau soţul persoanei dependente este, la rândul ei, prea ocupată să aibă grijă de partener pentru a-i putea da copilului întreaga iubire necesară; sau, în cazul în care îşi îndreaptă atenţia asupra copilului, face din acesta singurul scop în viaţă, singura sursă de iubire, secându-l de dragoste şi sufocându-l cu o iubire încătuşată. Iar asta este la fel de rău ca furia. Şi atunci, copil de alcoolic şi de codependent, cum să ştii să iubeşti normal?

“Ieşirea din labirint” este mai mult un caiet de exerciţii care te ajută să te descoperi, să te înţelegi şi în final să te schimbi. Nu m-am apucat de ea, ca să vă pot povesti ceva cinstit despre această carte, sunt restantă cu altele, despre care promit să povestesc.

“Femei care iubesc prea mult” (ce codependentă nu simte aşa permanent?) este o carte pe care aştept să o citesc de aproximativ un an şi nu o găseam nicăieri. Mulţumită Simeonei am linkul şi pentru aceasta.

Citeşte şi downloadează Femei care iubesc prea mult

Citeşte şi downloadează Labirintul Codependenţei

Citeşte şi downloadează Ieşirea din labirint