Un articol interesant despre cum suntem învățate să avem grijă de ceilalți înaintea noastră și cum ne poate duce acest lucru la codependență:
„Mulți dintre noi au darul (sau blestemul, depinde) de a simți pe deplin emoțiile celorlalți și de a a le purta în inimile lor pe măsură ce își continuă drumul într-o lume care deja nu e gândită pentru supraviețuriea noastră.
Când eram mică, purtam întreaga lume pe umerii mei, inclusiv durerea de zi cu zi a mea și a familiei mele. Părinții mei divorțaseră și tatăl mue s-a mutat din casă, la cinci ore depărte. A fost o lovitură grea și permanentă, dar încă nu conștientizam asta la momentul respecitv. Durerea mamei mele a fost cea care mi-a rupt sufletul. O ascundea foarte bine, dar o știam până în adâncul celulelor mele cât de mult suferă. Și atunci am devenit, inconștient, o „reparatoare”.
Țin minte cum mă trezeam dimineață, în weekenduri, înaintea ei, să îi fac cafea. Țin minte cum încercam să adun cadouri și tinichele de ziua ei, ca să o fac fericită, în ciuda faptului că insista că nu-i place ziua ei și că nu avea nevoie să fac asta pentru ea.”
Restul articolului (în engleză) aici: How Being “Selfless”” Taught Me Unhealthy Co-dependence
4 comments
Comments feed for this article
June 6, 2017 at 11:19 am
dana-maria
Multumesc!
June 6, 2017 at 4:19 pm
MARIA
Multumim pentru articol, ma regasesc si eu in el, doar ca eu nu incercam sa/i cumpar atentii ci doar sa muncesc cat mai mult sa o scutesc pe ea cat mai mult posibil de munca grea (mama era responsabila) eu simteam ca asta ar face/o fericita. Oricum mama nu este si nu a fost fericita indeiferent de ce am facut eu, era preocupata de alte lucruri si nu se gandea deloc la ea, astazi fac si eu la fel fiind codependenta, vita mea seamana izbitor cu a mamaei, am acelesi bolli dar mai ales ,, bola nefericirii,, preiau totul din nefericirile altora ca o sugativa, doar ca astazi constientizez asta si incerc sa mai las din ele, obinuintele se schimba greu. Multumesc, mi/a placut articolul.
June 7, 2017 at 12:47 pm
sara
Da, și eu mă recunosc uneori în părinți mai mult decât mi-aș dori
August 3, 2017 at 6:11 pm
Gelu
Neputita – Acesta este cuvantul de ordine pentru un codependent. Tatal meu a murit iar trecutul meu pare acum un vis. Imi pare rau pentru tot raul pe care ni l-am facut reciproc. Pur si simpu nu cred ca alcoolul este atat de necrutator. Am invatat ca trebuie sa gandesc in locul altora , sa fiu ceea ce le lipseste altora . Problemele apar si reapar. Nu trebuie sa scapam de probleme. Trebuie doar sa stim cum sa le depasim. Mie nu imi pac certurile . Cauza certurilor nu sunt problemele ci doar persoanele implicate. Cearta este de fapt o neitelegere. Cand un copil vede ca parintii sai nu se mai impaca incearca la un moment dat sa fie mediator atunci cand intervine in conflict. Ma refer binanteles la copii majori al parintilor alcoolici. Codependenta are un specific aparte fata de dependenta de aceea trebuie tratata separat. Analizand istoria familiei mele am descoperit ca un parinte alcoolic nu poate sa isi invete copilul ce e neputinta atat timp cat el insusi (parintele) nu o recunoaste. Numai o persoana sincera poate sa isi faca o autoanaliza (“un inventar moral”) si sa descopere ce limite are. Cand stim ce limite avem atunci stim, de ce ,dar si mai important, de cine avem nevoie.