Am spus de mai multe ori că mă bucur într-un fel că sunt codependentă, deși pare o blasfemie. Am găsit astăzi fraza aceasta, care mă ajută să înțeleg mai bine de ce:

Un om, când nu are necazuri, trăieşte neatent, nici nu ştie ce a făcut.

(e de aici)

Codependența m-a făcut să fiu mai atentă. Să trăiesc mai trează, să nu acționez somnambul, fără să împreunez fapta cu gândul. Înainte să răspund la întrebări, fac pauze mai mari. Înainte să spun “da”, sau “nu” privesc cu atenție în interior ca să știu ce vreau. Când zâmbesc, sunt fericită. Când nu sunt fericită, nu mă mai chinui să zâmbesc doar ca să le fie mai ușor celorlalți să stea pe lângă mine.

Trăitul atent a devenit, pentru mine, un mod de viață. Acest lucru se datorează în exclusivitate recuperării din codependență. Și dacă nu aș fi fost codependentă, din ce mă recuperam eu acum cu atât de multă atenție?

semnatura_sara_mic

 

Advertisements