Dependenţa de alcool e ca un labirint complicat. Şi face victime. Alcolicii sunt acestea. Chiar dacă sunt victime ale propriului creier ori simpli purtători de probleme. Nu-i arătăm cu degetul pe ei, ci arătăm problemele lor. Non-alcoolicii îi pot cunoaşte pe alcoolici într-o mulţime de situaţii. Din poeziile care-i descriu drept cei mai sinceri mărturisitori ai dragostei şi ai mizeriei. Din filmele care le supralicitează genialitatea neînţeleasă, ori îi arată copleşiţi de traume şi luptând eroic cu adicţiile.

 Din reportajele de ştiri în care apar ca adevărate bestii şi apoi din statisticile despre violenţă domestică şi crime cauzate de alcool. Din mărturiile rudelor şi ale prietenilor, în care alcoolicii sunt o adevărată povară, care le fură cel puţin timpul şi energia. Din descrierile medicilor, care vorbesc despre ciroze, pancreatite şi tot felul de boli care-i curăţă pe oameni încet şi dureros. Şi, pe undeva, cam toţi au dreptate. Deşi alcoolismul e, parcă, mai simplu.
Alcoolic anonim: „Noi suntem bolnavi de o boală prin care ne-am pierdut capacitatea de a ne controla băutul. Chiar dacă de multe ori ne-am păcălit că am putea să ne câştigăm din nou acest control, de fapt, l-am pierdut pentru totdeauna. Suntem ca o persoană care şi-a pierdut piciorul într-un accident. Niciodată piciorul nu va creşte la loc. Nici noi nu vom mai avea capacitatea de a bea controlat. Singura noastră şansă de supravieţuire este să devenim total abstinenţi“.
Acest articol este despre supravieţuire.

 Dan Sociu: „Am trăit două vieţi“

Scriitorul Dan Sociu are 35de ani, a fost alcoolic mai bine de 10 ani, iar de 7 ani e „curat“. Mai bine să nu scădem 17 din 35. Aşa a fost să fie atunci. Tatăl său, alcoolic, cel mai bun profesor de matematică din oraş, n-aducea prea multă linişte-n casă. A murit când Dan Sociu avea 16 ani. Unchiul său, alcoolic, meseriaş şcolit la Sighişoara, a murit înecat într-o baltă de câţiva centimetri. Era beat. Dan Sociu se gândeşte că treaba asta e cumva ereditară – şi aşa s-ar putea explica faptul că o treime din viaţa lui a fost tulbure. Dar el n-a mai băut nimic de 7 ani. Adio!
„Weekend Adevărul“: De ce te-ai apucat de băut? 
Dan Sociu: Eu m-am apucat de băut pe la 16 ani, după ce a murit tatăl meu, dar nu ăsta a fost neapărat motivul principal. Eram lipsit de supraveghere, puteam face orice. Eram tot timpul în căutarea unei figuri paterne şi mă înhăitam cu băieţi mai mari ca mine, iar în faculatate, la fel, stăteam cu prietenii mei, dar şi cu o gaşcă de scriitori de peste 30 de ani şi beam cu ei. De ce te apuci e greu de spus. Că vine treptat. Am început pentru că nu aveam nicio altă distracţie şi pentru că mă ajuta să scriu. Alcoolul mă dezinhiba. Îmi tăia timiditatea, pentru că aveam un soi de timiditate socială, by default (n.r. – în mod prestabilit).
Advertisements