În seara aceasta sunt Perseidele. Nu prea ştiu care este treaba cu fenomenul ăsta. Tot ce ştiu este că, în noaptea asta, dacă stau cu privirea zgâită vreo oră sau două spre cer, mă aleg cu ceva în plus pe lângă o durere zdravănă de gât. S-ar putea să văd vreo câteva stele căzătoare.

Şi ştiţi ce fac de când sunt mică atunci când văd o stea căzătoare? Îmi pun o dorinţă!

Nu ştiam asta pe atunci, dar există o întreagă artă de a-ţi pune dorinţe. Şi, până să ajung să o perfecţionez şi să o practic, am irosit o grămadă de stele căzătoare, de lumânări suflate şi de pufi din aia alergici prinşi şi scuipaţi în sân pentru dorinţe… să le spunem ne-eligibile.

Am să vă explic câteva categorii de dorinţe pe care nu mi le mai pun deloc şi de ce.

Dorinţe vagi

Dorinţele vagi sunt ca pretendentele la titlul de Miss care, la proba de “Care este cea mai mare dorinţă a ta” răspund “Pacea mondială”. Să fim serioşi. Nu se întâmplă şi nu va întâmpla asta, decât dacă aruncăm concomitent bombe unii peste alţii, şi atunci nu va mai fi nimeni care să se certe cu nimeni, iar pe planetă va fi un pic mai multă pace decât am fi sperat. Îmi şopteam şi eu astfel de dorinţe, cu un pic de lacrimi în ochi, emoţionată de propria bunătate. Dar în felul ăsta evitam foarte mult să mă gândesc cum anume puteam EU să fac lumea mai bună şi nici nu făceam efortul să aflu ce îmi doresc eu cu adevărat.

Dorinţele negative

Mi-am dorit de foarte multe ori “să nu”. Să nu îmi pice Bacovia la bac. Să nu rămân singură. Să nu mă mai doară măseaua. Să nu mai fiu săracă. Să nu mai fiu luată în râs. Să nu mai fiu geloasă etc.

Cu timpul, am învăţat despre mine o chestie foarte utilă. Că atunci când îmi doresc din tot sufletul să NU mai fiu “ceva” (de exemplu, bolnavă), o mulţime de energii se rotesc în jurul acelei imagini ale mele de “bolnavă” şi, inconştient, starea mea de “bolnavă” capătă din ce în ce mai multă forţă în mintea mea. În schimb, atunci când îmi doresc să fiu “sănătoasă”, mintea mea trebuie să facă un efort să îşi închipuie cum aş arăta eu sănătoasă, cât de bine m-aş simţi, cum aş face sport sau pur şi simplu m-aş bucura de starea mea de bine. Şi uite aşa, prin schimbarea a vreo doi termeni acolo, deja gândurile mele nu mai sunt preocupate de ceea ce nu merge bine, ci se concentrează doar asupra lucrurilor care vor merge bine.

Ştiu că sună foarte mult a “energii pozitive”/ “energii negative”, Legea Atracţiei sau Secretul, care la rândul lor sună cam ţâcnit.

Dar beneficiul dorinţelor pozitive poate fi privit şi mai practic. Pur şi simplu, în loc să îmi stric starea de bine gândindu-mă la toate lucrurile care merg prost, încerc să petrec câteva clipe plăcute imaginându-mi cât de bine va fi când lucrurile vor merge bine.

Dorinţele care sunt de fapt aşteptări

În trecut, nu mi-aş fi bătut capul mai mult de cinci secunde să disting subtila diferenţă semantică dintre “dorinţă” şi “aşteptare”. Dar dacă aş fi făcut-o, aş fi putut salva lejer vreo două sau trei relaţii, plus că mă scuteam de o grămadă de resentimente.

Să vedem. Îmi doream ca “Mama să îmi cumpere combină”, şi “Ion să mă mai scoată din când în când la câte o cină romantică”, şi “să primesc şi eu sms-uri siropoase de noapte bună ca toate prietenele mele”, şi “prietena mea să fie mai apropiată de mine”, şi “Ion (altul) să îşi deschidă mai tare sufletul în faţa mea”.

Astea nu sunt dorinţe. Astea sunt chestii pe care vreau să le facă ceilalţi pentru mine. Sunt lucruri la care mă simt cumva îndreptăţită, pe care am impresia că lumea mi le datorează în mod firesc, fără ca eu să trebuiască să le cer în mod explicit. Se cheamă “aşteptări”, pentru că apoi îmi petrec o grămadă de timp întrebându-mă de ce nu se întâmplă, anxioasă, cu nervii la pământ şi, încet încet, cu ranchiună şi resentimente.

Aşteptările sunt condiţionate şi tensionate. Sunt nişte dorinţe cu termen de expirare, condiţii de execuţie şi cu distribuţia rolurilor gata-făcută (doar că fără să fie anunţaţi şi “actorii”).

Dorinţele seamănă mult mai mult a speranţă. Le trimit în eter şi fie ce-o fi o fi. Nu socotesc secundele până la împlinirea lor, şi nu port ranchiună pe nimeni că nu se ocupă de îndeplinirea lor.

Ca să mă întorc la tematica serii, dorinţele sunt exact ca o stea căzătoare. Dacă mă uit spre bolta cerească, nu mă aştept în mod automat să văd una, şi nici nu pot mă supăr pe cer că nu “prestează”. Pot doar să mă bucur atunci când se întâmplă să văd steaua căzătoare, ceea ce vă doresc şi vouă în această seară.

semnatura_sara_mic

Advertisements