Pentru că nu mă prea pricep să scriu în ton cu ocazia, aleg soluţia mai uşoară de a citi textele altora. În cazul acesta, Andrei Pleşu, cu un articol delicios despre ce este pietrificat în noi şi ar merita diagnosticat  (mie îmi sună a un Pas Patru sincer), un articol în care vorbeşte foarte frumos de prietenii noştri, ai codependenţilor: Monahia Siluana Vlad.

Dar pînă să ajungem la marea interogaţie privind „nemurirea sufletului”, n-ar strica să reflectăm şi la „învierile” la îndemînă, cele pe care le putem obţine în viaţa de dinaintea morţii, pornind de la constatarea că fragmente întregi din existenţa zilnică şi din alcătuirea noastră sufletească sunt „moarte”, neînsufleţite, sclerozate. Fiecare ar trebui să se întrebe ce este deja mort în comportamentul, limbajul şi gîndirea lui. „Mort” adică mineralizat, încremenit, inexpresiv. Stereotipiile verbale, ideile gata făcute, aderenţa oarbă la duhul impersonal al vremii, adoptarea retoricilor la modă, a idolatriilor gregare, livrate, clipă de clipă, de „modelele” bălţate ale lumescului, toate sunt semne ale unei necroze care, odată recunoscută, poate fi tratată.

Citiţi tot articolul: Andrei Pleşu, Cuvinte pentru Săptămâna Mare

 

Advertisements