Mi-am petrecut o imensa cantitate de viaţă având grija greşelilor celorlalţi. Dacă aş pune cap la cap toate momentele pe care le-am dedicat încercând să demonstrez altora cât de tare greşesc, cred că ar fi fost suficient timp să învăţ japoneza.
Am irosit oxigen, neuroni şi clipe de linişte personală ca să fac tot felul de comentarii sarcastice, cum ar fi “lasă, ştiu, dacă ar fi după tine am cumpăra tot magazinul” sau “da, sigur, pentru UNII timpul curge altfel” sau remarci înţelepte din propria mea filosofie de viaţă recent descoperită “dacă gândeşti negativ, desigur că ţi se vor întâmpla numai rele”.
Eu greşesc, tu greşeşti, el/ea greşeşte, noi greşim, voi greşiţi, ei greşesc. Prea multe conjugări de ţinut minte.
Aşa că mă ocup doar de “eu greşesc”.
Iar când îmi vine să fac vreo observaţie celorlalţi, în loc să le ţin morală, încerc să folosesc verbul tot la persoana I: “nu cumva şi eu greşesc la fel?”
Şi dacă vreodată îmi voi corecta neajunsurile cu măcar 10% din îndârjirea cu care obişnuiam să subliniez greşelile celorlalţi, viaţa mea va fi mult mai frumoasă.
Iubirea provoaca dependenta 
9 comments
Comments feed for this article
December 20, 2012 at 10:50 pm
Laura
Da, din cauza asta zic eu ca nici nu putem anticipa de multe ori consecintele actiunilor noastre, suntem mult prea focusati pe ceilalti, pe greselile lor, pe modul in care i-am putea ajuta sau repara. Si cum sa ne mai ramana timp pentru a intui greselile noastre?
Eu mi-am dat seama ca intr-un fel ciudat de multe ori ma simt in afara mea, in sensul ca depind atat de mult de starile celorlalti incat le preiau fara sa am vreun control asupra acestui lucru. Ma incarc emotional de la cei din jur (pozitiv sau negativ) si asa va fi si starea mea in ora/ziua/saptamana respectiva. Am crezut mult timp ca e vorba de empatie 🙂 Ei, lucrurile astea nu sunt insa evidente in copilarie, asa cum spunea si Kat, ci mai tarziu, cand esti adult si ai o familie.
December 21, 2012 at 6:30 pm
Felicia
Buna seara! de ceva timp cineva mi-a deschis si mie ochii despre faptul ca sunt co-dependenta…as avea nevoie de ajutor si sprijin din partea celor care au trecut si trec prin aceeasi stare ca si mine…iti multumesc Sara pentru tot ceea ce scrii! esti o persoana deosebita!
December 22, 2012 at 2:26 pm
Gelu
Nu inteleg expresia “grija greselilor celorlalti”. Vrei sa spui grija pt greselile altora sau ceva de genul preocupare pt greselile altora? Cred ca vrei sa spui ingrijorare pt cineva care greseste. Pai daca esti asa de ingrijorata este normal ca tu sa incerci sa intervii pt a remedia situatia. Eu nu am inteles cum ai devenit tu codependenta. Cine sunt persoanele dependende din viata ta? Eu nu am stiut sa le explic parintilor mei nimic despre comportamentul meu ciudat pt ca nu stiam nimic despre codependenta si boala maniaco-depresiva numita si tulburare bipolara. Nu ma intereseaza daca ei recunosc ca sunt bolnavi sau nu , important este ca eu sa le spun ceea ce am aflat despre mine. Sa nu credeti ca parintii mei s.au lasat usor convinsi. Mai trebuie sa depun eforturi pt ca ei sa isi dea seama cum stau lucrurile. Prefer sa discut cu ei despre mine si nu despre ei. Este singura modalitate prin care eu ii pot determina sa imi acorde timp si sa ma asculte. Prefer acum sa zic “am o problema” in loc de “uite ce am patit din cauza ca nu ati facut “. Adevarul este ca eu sufar atat din cauza mea cat si a lor dar stiu ca aceasta cauza este una codependenta si nu una independenta. Daca nu ne iertam pe noi insine nu ii vom ierta nici pe altii. Daca suntem severi cu noi insine vom fi si cu altii s.a.m.d. Dar atunci cand devenim mai buni cu altii decat cu noi insine ce se intampla ? Ajungem sa ne simtim rau si vinovati (depresie). Constiinta noastra ne avertizeaza ca am comis o nedreptate. Am abuzat de noi insine. Semnalele constiintei nu trebuie considerate niciodata o “alarma falsa”.
December 23, 2012 at 4:05 pm
Laura
Un mesaj pentru toti cei care citesc blogul Sarei, un mesaj plin de speranta, inainte de Craciun:
“Sa nu pui mare pret pe macelurile carnii, nici pe nebunia noastra temporara sau definitiva, nici pe foame, nici pe bataie, nici pe moarte. Trupul are memorie scurta. Carnea doare, dar apoi uita. Dar sufletul nu. Stiu ca am vazut batai si orori suferite de altii, care m-au durut si m-au spulberat, m-au spulberat mai mult decat propria mea suferinta. (…) Daca un material se rupe, daca un lemn se rupe, e greu sa il mai refaci. Insa daca sufletul , sa stiti ca se reface. Asa cum inmugureste un copacel sau o ramura pe care ai frant-o, asa inmugureste sufletul. Treptat-treptat ne-am refacut. Iar cand am iesit de acolo, cand Domnul s-a milostivit sa ne scoata iar la lumina, la (Apocalipsa 20,5) eram puri. Caci ne spalasera apele adancului si lacrimile noastre.” (Parintele Gheorghe Calciu)
December 23, 2012 at 10:02 pm
sara
@Felicia, bine ai venit, dacă pot spune aşa. Dacă simţi că ai nevoie de ajutor, citeşte pagina despre codependenţă https://codependenta.wordpress.com/ce-este-codependenta/ sau in general, de oriunde apuci, apoi te hotărăşti asupra uneia dintre terapiile care ţi se potrivesc, apoi te apuci de treabă. Aici ai să găseşti oameni în ale căror poveşti cu siguranţă te vei recunoaşte, de fiecare dată când vei dori să revii.
Îţi doresc vindecare frumoasă!
December 23, 2012 at 10:05 pm
sara
@Gelu: ambii mei parinti sunt alcoolici, asa se face ca eu sunt codependenta. de fapt, termenul mai corect pentru mine este “copil adult al alcoolicilor” (https://codependenta.wordpress.com/category/copii-adulti-ai-alcoolicilor/), dar eu nu am aflat de el decat mult mai tarziu
Cand spun “grija pentru greşelile celorlalţi”, mă refer la atenţia excesivă, nu la îngrijorare efectivă.
December 24, 2012 at 12:33 pm
Gelu
Vad ca ai incercat sa imi raspunzi cu niste insemnari de ale tale mai vechi. Eu nu m-am gandit ca daca vorbesti despre un subiect este neaparat si cazul tau.
December 24, 2012 at 12:42 pm
Gelu
O sotie care are sotul alcoolic poate avea probleme in a accepta , nu stiu cum sa zic, un copil adult. Este foarte bine venita precizarea ta si pot sa spun ca mi-a insuflat putina liniste. Am auzit de aceasta descriere dar nu m-am regasit cu totul in ea. Intradevar, daca gasesc si alti copii adulti si daca as putea sa ma imprietenesc cu ei ar fi excelent. De ce nu un copil adult poate fi baiatul sau fata unui consumator de alte droguri. E o discutie ampla pe tema asta. Ma intreb cum stau lucrurile in cazul unui dependent de munca. Daca are copii pot fi considerati daca au ajuns la o anumita varsta copii adulti . Cand am spus ca m-am linistit putin am simtit asta pt ca mi-a venit in minte sa ma gandesc la cuvantul responsabilitate. Cum pot eu un copil adult sa dovedesc ca sunt responsabil la fel ca si un adult crescut intr-un mediu relativ normal. Cu ce drept ar emite cineva astfel de pretentii.
December 24, 2012 at 1:01 pm
Gelu
Aceasta atentie excesiva are legatura cu faptul ca parintii tai sunt alcoolici ? Vrei sa spui ca ai dezvoltat un fel de sindrom ? Nu ma mir cand tu spui ca iti este greu sa traiesti astfel. Am recitit insemnarea ta . Acolo tu faci o referire generala si nu pot sa spun ca prezinti un caz particular. Prin urmare intrebarile mele au fost cu temei si nu pt ca mi-a scapat ceva. Astept raspunsuri de la tine doar daca esti amabila sa mi le dai. In rest nu sunt interesat de nimic altceva. Ia-o ca pe o conditie.