Mi-am petrecut o imensa cantitate de viaţă având grija greşelilor celorlalţi. Dacă aş pune cap la cap toate momentele pe care le-am dedicat încercând să demonstrez altora cât de tare greşesc, cred că ar fi fost suficient timp să învăţ japoneza.

Am irosit oxigen, neuroni şi clipe de linişte personală ca să fac tot felul de comentarii sarcastice, cum ar fi “lasă, ştiu, dacă ar fi după tine am cumpăra tot magazinul” sau “da, sigur, pentru UNII timpul curge altfel” sau remarci înţelepte din propria mea filosofie de viaţă recent descoperită “dacă gândeşti negativ, desigur că ţi se vor întâmpla numai rele”.

Eu greşesc, tu greşeşti, el/ea greşeşte, noi greşim, voi greşiţi, ei greşesc. Prea multe conjugări de ţinut minte.

Aşa că mă ocup doar de “eu greşesc”.

Iar când îmi vine să fac vreo observaţie celorlalţi, în loc să le ţin morală, încerc să folosesc verbul tot la persoana I: “nu cumva şi eu greşesc la fel?”

Şi dacă vreodată îmi voi corecta neajunsurile cu măcar 10% din îndârjirea cu care obişnuiam să subliniez greşelile celorlalţi, viaţa mea va fi mult mai frumoasă.

semnatura_sara_mic

Advertisements