Am făcut şi socoteala, iar recordul meu este cam ăsta: am avut nevoie de 41760 de ori mai mult timp să mă dez-drăgostesc decât să mă îndrăgostesc (1 oră).

În general, consider chestia asta un soi de mândrie. Cred că şi scriam mai pe la începutul blogului meu cum eu nu ştiu să funcţionez decât îndrăgostită, cum iubirile – fie ele fericite, dar în special nefericite – mi-au servit mereu ca un secret motoraş intern. Ca şi cum fiinţa mea ar avea nevoie de dramele şi bucuriile iubirii ca de un ulei special – mai de bună sau mai de proastă calitate – ca să îşi articuleze rotiţele în totalitate şi să-şi vadă eficient de funcţionarea ei.

Consideram deci că încăpăţânarea în iubire este o calitate secretă a mea. Era sinonimă cu loialitatea, cu iubirea necondiţionată (pentru că “înghiţeam” o mulţime de neplăceri în numele ei), ba chiar şi cu un fel de generozitate a spiritului care accepta defecte cu braţele deschise.

Norocoşii beneficiari ai sentimentelor mele puteau conta, în general, pe vreo câţiva ani buni de afecţiune netulburată. Să se fi comportat măgăreşte? Aveau mereu scuze! Demonstrau trăsături care nu-mi conveneau? Le ignoram, pentru că în adâncul sufletului eu ştiam că nu le stă în caracter! Şi dacă toate astea deveneau de nesuportat până şi pentru mine? Ei bine, consideram că este un pretext perfect pentru a oferi încă şi mai multă iubire.

Ani mai târziu, mă simţeam deodată pusă în faţa unor persoane de nerecunoscut. Imaginea de care mă ţinusem cu atât de multă îndârjire ajunsese să difere de realitate, încât omul din faţa mea mi se părea transformat în monstru. Nu era. Era doar diferit de ceea ce voisem eu să fie.

M-am întrebat de mai multe ori de ce îmi este atât de greu să renunţ la relaţiile eşuate. Uneori, mă surprind încercând să mă conving singură că încă iubesc, să îmi proiectez în interiorul pleoapelor tot felul de amintiri idilice trucate  doar ca să menţin sentimentul. Dar de ce?

Nu sunt lămurită. Poate este una dintre acele trăsături ale codependenţilor, care se agaţă cât pot ei de tare de o funie, chiar dacă le înconjoară şi gâtul. Sau poate că sunt doar eu aşa. Diferenţa este uneori invizibilă.

semnatura_sara_mic

Advertisements