Eu sunt o deşteaptă şi sunt înconjurată de oameni deştepţi. Eu am păreri bine înfipte despre multe chestii şi din CV-urile mele nu lipseşte niciodată o menţiune care s-ar traduce cu “spirit analitic şi critic”. Îmi place să înţeleg lucrurile pe care le fac şi, înainte să mă apuc de ceva, în mintea mea trebuie să existe deja o schemă foarte clară a paşilor care trebuie urmaţi şi a rezultatelor ce vor fi obţinute.

Eu gândesc şi, de multe ori, îmi prinde şi bine chestia asta.

Dar nu tot timpul.

Şi mai ales, nu când este vorba despre mine.

Şi am să vă explic de ce.

Este bine să ai o minte activă care îţi funcţionează ca o minge de ping-pong care a băut Red Bull. Mai ales dacă lucrezi în domeniul business, este recomandat să poţi să priveşti fiecare situaţie şi să-i despici firul în patru şi să rulezi în minte fiecare scenariu, căruia să îi prevezi etapele şi rezultatele. Aşa – am fost noi învăţaţi – se fac alegerile cele mai bune.

Problemele încep când este momentul să faci cele mai bune alegeri pentru tine. Există un banc care spune cam aşa: “Cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Îi povesteşti planurile tale!”. Şi asta pentru că în viaţă nu ai de-a face cu cifre, statistici, trenduri, ci cu oameni de care depinde tot ce faci tu. Famiilile noastre, prieteniile noastre, iubirile, şefii, vecinii – nenumăraţi factori variabili într-o ecuaţie care ar trebui să fie doar de gradul 1.

Mintea noastră nu ştie să funcţioneze pe bază de necunoscut. Când facem calcule, avem impresia ori că toate lucrurile ne sunt cunoscute, ori că rezultatele sunt previzibile. Mintea noastră – şi în special mintea unui om mândru de mintea lui – este convinsă în continuare că soarele se învârte în jurul pământului, iar pământul se învârte în jurul nostru. Cu algoritmele sale, nu poate să ia în considerarea posibilitatea unor alte minţi, la fel de puternice, neprevăzute, independente şi care – culmea! – ştiu singure ce este mai bine pentru ele. Oamenii nu sunt previzibili, nu ascultă de voinţa noastra, ci creează în jurul nostru evenimente care ne depăşesc puterea controlului, oricât de mult ne-ar plăcea să putem stăpâni tot.

Pentru situaţiile de viaţă în care nu ştiam cum să reacţionez, îmi făceam scheme, la propriu. O pagină din jurnalul meu intim din urmă cu trei ani arăta cam aşa:

La propriu, vedeam situaţiile ca într-un curs de management. Practic, nu îmi trebuia decât o analiză SWAT pertinentă a situaţiei şi totul urma să fie rezolvat. Mintea mea pur şi simplu nu putea concepe faptul că ea nu era capabilă să rezolve o problemă atât de simplă.

M-a mirat, aşadar, atunci când am început să citesc literatură de dezvoltare personală, care te învăţa cum să îţi “cuminţeşti mintea”. Ca maimuţele, găinile zburătăcite sau gândacii speriaţi, mintea trebuia cumva îmblânzită sau, şi mai rău, redusă la tăcere. De aceea toate programele de dezvoltare personală cuprind şi sesiuni de meditaţie. Şi dacă mi se reduce mintea la tăcere, ce rămâne în spatele ei? Cum aş putea vreodată să găsesc răspunsuri fără să fac apel la ea?

Cu timpul am învăţat că mintea nu întotdeauna ajută. Atunci când firele gândurilor devin o încâlcitură de nedescris, mintea nu mai funcţionează, ci intră în ruminaţii, în deraieri. În locul realităţii, mintea începe să-şi vadă propria imagine a realităţii, iar între cele două diferenţa este din ce în ce mai mare, cu cât minte stăruie mai mult în acelaşi loc. Pentru că inteligenţa şi orgoliul se exprimă prin acelaşi canal (mintea), între ele două pot apărea uşor confuzii. Când iau o decizie bazată pe inteligenţa mea sau pe înţelepciunea mea şi când decizia aceea se bazează de fapt pe orgoliul meu? Greu de spus.

Ce pot să spun acum, la trei ani depărtare de acea foaie de jurnal, este faptul că mintea mea greşea. Creierul se comporta ca şi cum era închis într-un loc înconjurat de pereţi duri, fără ieşire, când de fapt deasupra nu aveam acoperiş.

Mintea mea nu luase un calcul un factor simplu: propria schimare. Uitasem că, atunci când faci doi paşi prin ceaţă mai apare câte o bucată de drum până atunci nevăzută. Nu ştiam că planurile tale, atunci când includ alţi oameni şi alte evenimente, nu au nici o valoare decât dacă accepţi că nu le poţi controla. Nu ştiam că poţi face alegeri doar pentru tine şi să speri că cei pe care îi iubeşti vor rămâne cu tine pe drum.

Acum ştiu că, pe lângă scenariile A şi B există şi un scenariu C, în care îmi doresc mie binele şi sper ca binele meu să îl aducă şi pe al altora. Şi mai ştiu că, în pofida minţii mele închise între pereţi, în pofida imaginaţiei mele limitate şi scenariilor tipice pe care le face mintea mea, uneori chiar în ciuda mea, câştigător iese mereu scenariul cel mai bun pentru mine.

semnatura_sara_mic

Advertisements