“Adevărul e că urăsc alcoolul și îi urăsc pe bețivi. Îi urăsc cu milă, îi urăsc pentru neputința lor și mi-e și milă de ei pentru asta. Îi urăsc și pentru neputința mea, că n-am ce le face deși aș vrea. Majoritatea prietenilor mei cei mai buni, oamenii cei mai dragi mie, sunt bețivi. Se zice că oamenii cu probleme cu alcoolul sunt de fapt puțini într-o societate, dar pentru că fac multă gălăgie și multă distrugere, par mai mulți. Sunt cam 8% și eu cred că am băut cu toți. Am băut peste zece ani de zile mult și am tras multe din cauza asta. Nu știu cum să fac să ies din convenționalitatea asta liniștită a frazelor și să exprim ce simt și cum a fost și cum e. Nu vorbesc cu superioritatea celui care a scăpat – sau poate da, dar nu în primul rînd de acolo – și nici nu sînt chiar sfîșiat de situație, de obicei mă detașez, dar am momente de astea de ură.”

Dan Sociu – http://totb.ro/alcool-versus-iarba-i

vs.

“Alcoolul e un mecanism pe care-l ţin foarte mulţi sub control pentru că e un drog care se învaţă uşor şi care te integrează. Cînd îl cumperi, plăteşti accize, ajuţi şi statul. Ăia care nu beau şi nu fumează sînt adevăraţii evazionişti – un evazionist fiscal (muncitor la negru pe trei lei) plăteşte totuşi o taxă la sănătate cînd bagă nişte tutun cu alcool. Băutul şi fumatul sînt, practic, în societatea noastră din ce în ce mai exclusivist-fascistă, ultima formă de prezenţă de demn-plătitor-de-taxe pe care o mai poate avea un cetăţean. Alcoolul e ca benzina, pune totul în mişcare. Dacă plăteam accize pe haşiş, poate băgam mai mult. Aşa, consum doar dacă mă serveşte vreunul mai tînăr sau mai pus pe fapte mari.”

Costi Rogozanu – http://totb.ro/razboiul-rece-alcool-si-droguri

Un fel de dezbatere, pro/contra, pusă în scenă de site-ul Think Outside the Box. Cred că sună un pic dureros să citesc despre un subiect care mi-a afectat o mare parte din viaţă ca şi cum ar fi Superman vs. Batman, dar poate nici nu e nevoie de atât de multă încruntare – nici spre alcool, nici despre droguri.

Ce m-a mişcat cu adevărat în articolele de mai sus este că se cunoaşte, în sub un minut de lectură, cine a fost afectat de consumul de alcool al altuia şi cine nu.

semnatura_sara_mic

Advertisements