Desigur că am păreri, ca toată lumea. Ba chiar, știți cum se spune că tot românul se pricepe la politică și fotbal, ei bine eu mă pricep la ORICE. Criza economică? Mai durează. De ce se îmbolnăvește atât de des copilul prietenei mele? Pentru că mama lui nu prea stă pe acasă, dar când trebuie să îl oblojească îi acordă întreaga atenție. De ce se despart? Pentru că ea este o cicălitoare și jumătate, de aia! Cum e cu încălzirea globală? Păi se întâmplă, dom’le, nu vedeți că mergem dintr-o temperatură extremă în alta?

Ceea ce nu înțeleg este de ce, de fiecare dată când îmi ofer micile mele bijuterii de înțelepciune, cei în cauză nu mă răsplătesc cu recunoștința și mulțumire pentru binefacerea făcută. Uneori – bine, ok, cam de fiecare dată – chiar se întâmplă fix opusul: parcă îi și văd. Oamenii își îndreaptă spatele, își înțepenesc membrele și mușchii de pe față, mă privesc cu o privire cel puțin cam dușmănoasă și începem să ne certăm.

Studiu de caz:

Șeful: Din păcate, nu am reușit să realizăm proiectul, se pare că toată lumea a avut alte priorități.
Eu: Nu neapărat, mai există o explicație.
Șeful (deja contrariat): Care este aceea?
Eu (în imaginația mea, deja cu o aură de sfințenie deasupra capului, pentru adevărul profund pe care urmează să îl dezvălui): De exemplu, dacă am fi fost mai bine organizați în echipe și dacă proiectul ar fi fost supravegheat mai îndeaproape, toată lumea și-ar fi respectat deadlineurile.
Șeful (care, nici nu mai este nevoie să o spun, fusese cel responsabil de coordonare): În echipe v-ați organizat singuri și v-am avertizat de nenumărate ori ce se întâmplă dacă nu vă faceți treaba.
Eu (un pic contrariată de faptul că nu a căzut în genunchi să îmi mulțumească pentru faptul că i-am deschis ochii): Da, dar echipele au fost prea mari, de aceea nu au reușit să se întâlnească la timp, toată lumea s-a uitat în jur la ceilalți și a văzut că treburile încep să întârzie, apoi toată lumea s-a lăsat pe tânjeală, deci nu s-a mai făcut proiectul. A fost clar o problemă de coordonare.
Șeful (momentul inevitabil – se îndreaptă din spate, își încordează mușchii feței și mă străpunge cu o privire de parcă ar vrea să mă taie în două): Dar echipa TA de ce a rămas în urmă?
Eu (nu pot să cred că se ia de mine!!! Doar pentru că am avut curajul să spun ceea ce gândeam cu toții): Adică trecem la amenințări acuma?
Șeful (începe să i se citească un zâmbet pe față): Nu. Vreau să spun că mă aștept să te descurci mai bine data viitoare.
Eu (deja cu toate armele încărcate): Adică a fost vina mea???
Șeful (deja obosit de schimbul de replici): Adică vrei să spui că a fost a mea???

…și conflictul mai continuă câteva minute bune. Niciodată nu câștig.

Paradoxul este că sunt bine intenționată de fiecare dată și că am nevoie de o mulțime de curaj să spun ceea ce am de spus . Devin extrem de agitată și simt să întreaga mea soartă stă în acceptarea a ceea ce am de spus. Uneori poate chiar am și dreptate, dar am observat că nu este deloc relevant.

Am mai observat că numeroși oameni din jurul meu par a fi capabili să își ofere părerile, în general incomode, fără să stârnească astfel de animozități. Și m-am întrebat cum fac.

  • Încep prin a vorbi despre ei înșiși – cum s-au simțit, ce i-a determinat să se simtă așa, cum au văzut ei lucrurile
  • Nu atacă niciodată – scopul lor nu este să arate cu degetul un vinovat, ci să se întrebe cum s-ar putea face lucrurile mai bine în viitor
  • Nuanțează – îi ascultă și pe ceilalți, își mai ajustează poziția în funcție de noile informații, nu despart lumea în alb și negru
  • Nu țin neapărat să aibă dreptate – pentru ei este mai important să își lămurească poziția decât să fie toată lumea de acord cu ei.
  • Nu își pun niciodată problema în termeni de “a pierde/ a câștiga”, pentru că miza nu este atât de mare pentru ei cât pentru o persoană nesigură pe sine

Capacitatea aceasta de a fi diplomat în situații incomode se numește asertivitate și am de gând să o învăț și să o aplic cât mai curând.

La urma urmei, este doar o părere, nu este o chestiune de viață și de moarte. Desigur, mai puțin în cazul în care ești codepenent.

semnatura_sara_mic

Advertisements