Elevii, la școală, dau tot felul de lucrări de control în timpul semestrului ca să știe cam cum stau cu învățatul.

Am găsit și eu testul perfect pentru a-mi autoevalua progresele în codependență:

Dacă ajung într-o situație asemănătoare cu cele care înainte mă dărâmau, procedez la fel sau altfel?

M-ar mai mânca gelozia?
Aș ști cum să îmi gestionez așteptările?
Aș fi la fel de dezamăgită atunci când sunt lăsată baltă?
Aș plânge din nou la fel de mult?
Aș încerca să manipulez măcar un pic, cât să simt adrenalina și să simt satisfacția că sunt stăpână pe sufletul altcuiva?

De câțiva ani, de când am învățat să mă uit în viața mea cu lupa, am observat că mă regăsesc, ciclic, în același situații. Mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc de același gen de oameni. Ba mai mult, să intru în același tip de încurcături. Indeciziile mele m-au readus, periodic, în fața acelorași drumuri încrucișate. Iar în carieră îmi reapar aceleași conflicte, chiar dacă mi se schimbă colegii, fișa postului sau locul în care muncesc.

Când am realizat repetițiile astea uimitoare, mi-am dus mâinile la tâmple și m-am întrebat cum să fac să nu mai repet aceleași greșeli. Cum să fac să întrerup cercul vicios.

Acum în sfârșit mi se pare că înțeleg, cel puțin mecanismul din spate. Este un fel de evaluare pe parcurs.

Ca și atunci când eram elevă, încă mi-e frică de lucrările de control. Sunt furioasă că există și că mă iau pe nepregătite.

Dar poate că este cazul să învăț lecția pe care am învățat-o deja din punct de vedere strict academic: testele mici dinainte te ajută să te pregătești pentru cel mare.

semnatura_sara_mic

Advertisements