Am memoria proastă, dar lucrul acesta are cu siguranţă beneficiile lui. Unul dintre ele este, de exemplu, faptul că pot să mă uit la filme pe care le-am văzut şi mi-au plăcut şi să nu mai ţin minte ce urmează sau cum se termină. Îmi reamintesc scenele de-abia după ce se încheie, când mintea îmi exclamă “aa, daaaaaaaa!”

Acelaşi lucru îl trăiesc şi acum, numai că nu pe un ecran, ci în realitatea noastră 4D. Mă îndrăgostesc şi îmi privesc reacţiile şi etapele prin care trec ca pe secvenţele unui film pe care l-am mai văzut o dată, l-am mai văzut chiar de câteva ori, dar nici măcar la reluarea asta nu îmi aduc aminte ce se întâmplă mai departe.

De data asta îmi permit să fiu un pic conştientă totuşi şi să îmi inventariez cu grijă stările, să mă urmăresc pe mine însămi cu nesaţul curios al unui străin.

Unul dintre lucrurile pe care încerc să le observ la mine este unde se termină dragostea, iubirea-iubire, cu ochi limpezi şi fericre pură şi începe acea nebunie numită codependenţă. Parcă pentru un început de relaţie, mă comport normal; şi poate la fel încep lucrurile pentru toată lumea. Atunci care este intersecţia unde eu fac dreapta şi tot restul lumii merge înainte?

Ca să aflu răspunsul la această întrebare, mi-am urmărit atentă dezamăgirile. Există un moment, cel puţin la mine, în care surpriza şi bucuria pură de a-l vedea pe celălalt se transformă în aşteptarea permanentă de a-l vedea. Şi pentru că nimic nu se întâmplă tot timpul exact cum mă aştept, devin nemulţumită. Iar când sunt nemulţumită încep să cer explicaţii şi să bat apropouri a căror origine doar eu o înţeleg. Codependenţa mea aşteaptă la colţ şi începe să hăpăie cu prima ocazie din toate sentimentele mele frumoase.

Din păcate, chiar dacă nu ştiu exact cum şi când şi în ce fel, îmi cam aduc aminte cum se termină filmele de genul acesta. Dar pentru că sunt o optimistă incurabilă am să sper că de data asta am să fiu suficient de deşteaptă să recunosc drumurile gata străbătute, pe care mi-am presărat firmituri, şi suficient de curajoasă să merg pe altele.

semnatura_sara_mic

Advertisements