Dacă “vindecarea de codependenţă” ar fi un curs, aş lua nota zece.
Sara, la tablă.
Da.
Ce ai de făcut ca să nu mai fii dependentă de o persoană? Scrie cu liniuţă de la capăt.
Ca să nu mai fiu dependentă de o persoaaaaaaaanăăăă, trebuie să:

  • am grijă de mine, să îmi caut bucurii în viaţă independente de acea persoană, să mă pot simţi întreagă indiferent cât de bine sau rău îmi merge cu acea persoană

Ai început bine. Continuă.

  • să fiu conştientă că în orice relaţie nu pot controla decât o parte mică, să fac tot ce pot din partea mea, în mod onest şi deschis, şi să nu mă supăr dacă rezultatul nu este cel aşteptat, pentru că rezultatul depinde şi de cealaltă persoană
  • să nu încerc să controlez sau să manipulez

Opreşte-te. Cum ştii că manipulezi?

Mmmmm, de fiecare dată când mă întreb “cum să fac ca să îl fac să… ” înseamnă că manipulez.

Vrei să spui că nu trebuie să te intereseze ce impact are ce faci şi ce spui asupra celeilalte persoane? Trebuie să fii nemiloasă?

Nu, vreau să spun că uneori trebuie să risc şi să spun şi să fac ceea ce mi se pare cel mai onest faţă de mine şi de relaţia cu cealaltă persoană, chiar dacă ea se poate supăra pe mine sau există riscul să strice relaţia şi mai mult. Este mai important să fiu într-o relaţie autentică, în care intenţiile sunt deschise, decât într-una comodă.

Bravo. Era o întrebare-capcană. Mai scrie nişte liniuţe.

Revin. Ca să mă scot din dependenţa de o persoană mai pot să:

  • recunosc că nu o pot schimba
  • realizez că nu port responsabilitatea întregii relaţii
  • îmi privesc cu sinceritate defectele şi beţele pe care mi le pun singură în roate
  • renunţ la dorinţa de a face totul perfect şi să îi las pe ceilalţi să greşească
  • mă iubesc necondiţionat
  • iubesc acea persoană necondiţionat

Stop. Opreşte-te.

Da.

Să iubeşti, ai spus?

Da.

Necondiţionat?

Da.

Păi nu de beleaua asta încerci să scapi?

Da şi nu.

Eleva Sara, dezvoltă, te rog, răspunsul.

Iubirea în care eşti dependent, cea în care ai nevoie de o persoană, cea în care viaţa ţi se învârte în jurul acelei persoane şi în care o poţi acuza de nefericirea ta sau, dimpotrivă, îi poţi atribui toate meritele pentru fericirea ta… ei bine, iubirea asta este numită de specialişti “condiţionată”. Printre manifestările obişnuite ale iubirii condiţionate se numără: îngrijorarea că el/ea nu te iubeşte la fel de mult; speranţele şi frustrările legate de schimbarea celeilalte persoane (“dacă ar fi mai atent/ iubitor / cald/ puţin împrăştiat/ puţin mămos / bărbat/ strângător/ generos/ vesel etc….”); afecţiunea oferită în funcţie de cât se oferă (“cum să îi scriu declaraţii de dragoste? da ce, el mi-a scris mie ceva?); gelozia pe alţi prieteni, inclusiv de acelaşi sex şi confiscarea independenţei (“aha. adică preferi să ieşi la bere cu băieţii în loc să stai cu mine să ne uităm împreună la Pe Aripile Vântului a cincea oară? pfffff… nu mă mai iubeşti ca altă dată)

Iubirea necondiţionată înseamnă altceva. Iubirea necondiţionată vine din  inimă şi i se adresează întotdeauna persoanei acceptate cu calităţile, defectele şi ciudăţeniile ei. Iubirea necondiţionată nu se “retrage”, nici măcar într-un conflict, nici măcar atunci când trebuie să rostească “nu”, nici măcar atunci când se spun lucruri care dor. Iubirea necondiţionată îşi doreşte ca celălalt să se împlinească, indiferent de consecinţele asupra relaţiei. Iubirea necondiţionată îşi păstrează cuantumul neschimbat şi nu o afectează  “cantitatea” pe care o oferă celălălat. Iubirea necondiţionată înseamnă acceptare deplină a celeilalte persoane, a deciziilor ei şi a felului de a fi. Iubirea necondiţionată nu se grăbeşte niciodată, poate exista şi în absenţă şi nu încearcă niciodată să obţină un rezultat favorabil de la celălalt. Iubirea necondiţionată nu aşteaptă niciodată nimic în schimb.

Bravo. Zece.

(V-am zis de la început că iau zece).

Cum stai la practică?

În fiecare zi, în fiecare minut, mă simt într-o luptă permanentă cu un inamic pe care nu pot să îl văd, să îl miros sau să pun mâna. Este în mine şi nu ştiu cum să îl distrug fără să mă distrug pe mine. Trec prin timp de parcă aş fi fost prost plasată în corpul ăsta, în contextul ăsta, în viaţa asta. O greşeală de tipar pe un ziar prost – culorile ieşite un pic din contur. Tot ce fac, tot ce gândesc, tot ce simt mi se pare greşit. Şi sunt foarte obosită.

Felicităăăări! Elevă Sara, vei avea ocazia să reiei acest curs încă o dată pentru că… AI PICAT. Eşti repetentă. Stai jos.

semnatura_sara_mic

Advertisements