Acum două seri, m-am aşezat pe podea, cu laptopul în braţe şi am început un email cu “dragul meu”. Mesajul era adresat unui fost iubit, actual prieten, situat în acea zonă înceţoşată de la mijloc în care nimeni nu mai ştie foarte bine care sunt graniţele.

“Dragul meu” mi-a ocupat vreo câţiva ani din viaţă, o parte frumoşi şi intenşi, o altă parte plini de reproşuri, mesaje fără răspuns, tăceri lungi, nesiguranţă, indiferenţă, suferinţă acută. M-a rănit, l-am rănit. Am dat vina pe el pentru tot şi din cauza asta resentimentele mi-au ocupat jumătate din inimă.

Aveţi şi voi astfel de persoane în viaţa voastră. Sunt acei oameni care pot să vă întoarcă sufletul pe dos pentru că nu răspund la sms-uri la fel de repede pe cât o făceau altă dată sau în faţa cărora simţiţi că vă ofiliţi pentru se poartă din ce în ce mai rece. Sunt oamenii pe care îi iubim mai mult decât orice şi fără de care simţim că nu putem înfrunta viaţa. Ne speriem că “vindecarea” înseamnă să renunţăm la ei, dar nu este nici pe departe vorba despre aşa ceva: înseamnă doar să nu mai avem nevoie de ei pentru a fi întregi, a face parte din viaţa lor nu mai este o necesitate, ci o bucurie. Eliminăm dependenţa, ca să rămână doar dragostea.

Am început emailul direct din “carne vie”, cu acele lucruri care rămăseseră nerostite şi care erau tabu – în parte pentru că mă răneau pe mine, în parte pentru că lui îi era mai comod să le treacă sub tăcere. Era pentru prima dată când puteam privi lucrurile fără să-mi fie frică de ceea ce văd şi fără să îmi mai neg rolul pe care îl avusesem desfăşurarea lucrurilor; puteam în sfârşit să recunosc în faţa propriei persoane şi în faţa lui exact ce se întâmplase şi să îmi aşez cuvintele în mesaj ca un pachet de cărţi aşezate pe masă fără frică. Mi-am putut asuma responsabilitatea, mi-am putut cere iertare, am putut să aşez în sfârşit acea limită clară.

După ce am trimis emoţii, nu fără emoţii, l-am recitit de câteva ori. Şi de-abia atunci mi-am dat seama că în faţa mea era un pas patru (m-am privit fără frică), un pas cinci (mi-am recunoscut greşelile şi responsabilitatea) şi un pas nouă (am reparat ce am mai putut).

PS: nu am primit încă răspunsul la email, dar nici viaţa mea nu mai depinde de asta

semnatura_sara_mic

Advertisements