Există o expresie pe care o întâlnesc des, în statusurile prietenilor sau pe bloguri. “Opriţi planeta, vreau să cobor”

Mă simt astfel cel puţin o dată pe zi.

Am acum de citit, de învăţat, de pus în practică. Încerc să învăţ moduri noi de a zice “nu”, încerc să îmi reamintesc ce înseamnă să iubeşti, îmi descopăr sentimentele, îmi înfrunt fricile. Îmi doresc să-mi găsesc “menirea” şi o caut într-o nemulţumire continuă cu nu o găsesc.

Problema? Problema este că planeta se mişcă în continuare. Prietenii de lângă mine nu au răbdare să mă lase să trec prin fazele mele întunecate. Îmi scot resentimente la suprafaţă şi explodează, făcând victime prin jur. Simt că rămân pe loc, în timp ce totul trece pe lângă mine cu o viteză ameţitoare şi mă lasă din ce în ce mai în spate.

Mi-aş dori tare mult să existe un buton de “pauză” care să-mi dea răgazul să mă pun la punct cu “materia” înainte să intru din nou în “examen”.

semnatura_sara_mic

Advertisements