m-am îndrăgostit pentru o zi şi mi-a trecut. ca într-o ploaie de vară a sentimentelor, am traversat prin mirare, entuziasm, bucurie pură, emoţii. am plutit. am dansat. le-am povestit, confidenţial, prietenelor. mi-au sclipit ochii şi nu m-am putut opri din zâmbit.

cu această ocazie, mi-am adus aminte de câteva dintre beneficiile codependenţei, boala asta pe care o hulesc atât de tare.

  • de exemplu, fapul că mi-a dat instant un scop în viaţă, chiar dacă m-a ţinut o zi. În ziua aceea, am simţit că eram gata să mai fac o facultate, să încep altă carieră, să îmi schimb locul de muncă, poate chiar ţara… am simţit că nu exista nimic din ce nu aş putea face pentru a fi cu acea persoană. cu accentul pe “nimic din ce aş putea face”. m-am crezut capabilă de orice şi, îndrăgostită, chiar sunt capabilă de orice.
  • am zâmbit, până şi scaunelor şi baloanelor. ştiţi ce plăcuţi şi vorbăreţi sunt oamenii care zâmbesc scaunelor?
  • dorinţa de a FACE ceva.
  • bucuria de a face surprize
  • valul de energie pe care l-am angrenat peste tot pe lângă mine

îmi place să iubesc. îmi lipsesc tare mult fluturaşii iubirii din stomac şi îmi pare rău că nu am reuşit încă să îi înlocuiesc cu bucuria de a fi eu însămi.

îmi dau seama că am folosit codependenţa atâta timp ca un pretext… ca un medicament… pentru a simţi toate aceste stări şi că acum am renunţat pastiluţă şi trebuie să am încredere că pot simţi şi altfel.

zilele astea pe care le petrec într-un concert de tăceri, de întrebări, de reproşuri, în stările mele de plictiseală combinate cu disperare combinate cu letargie cronică… zilele astea cred că sunt un fel de beţie uscată (acea care se instalează când alcoolicul nu mai bea, dar ar vrea).

nu mai beau iubire din asta sufocantă, dar aş vrea un pic.

semnatura_sara_mic

Advertisements