mi-aş fi dorit foarte mult ca, în loc de integrale, să fi învăţat că fiecare om este responsabil pentru propriile alegeri

aş fi vrut ca notele de la purtare să fi fost puse nu în funcţie de cât de mult mă supuneam regulilor, ci după cât de frumos am ştiu să accept, să dau drumul şi să las

la fel de important ca ABC-ul ar fi fost lecţia de încredere în sine sau lecţia despre cum să gândeşti pozitiv

după ora de religie aş fi vrut să aflu cum se joacă Universul de-a v-aţi ascunselea cu noi şi cum să-l găsim atunci când ni se pare că l-am pierdut

aş fi vrut să învăţ, de mică, faptul că frica nu mă ajută cu nimic, în 99% din cazuri; că a-mi face griji este o modalitate foarte eficientă din a-mi opri creierul să se ocupe de chestiuni ma interesante; că foarte puţine lucruri din viaţa noastră sunt dezastre cu adevărat, restul sunt poveşti bune de spus mai târziu nepoţilor

în loc de orele de dictare, cred că mi-ar fi prins bine câteva lecţii despre cum să mă ascult pe mine

apoi, la muzică, să cercetez mai departe sunetele inimii, ale respiraţiei şi ale gândurilor

înainte de prima lege a termodinamicii, ar fi fost frumos să îmi fi spus cineva că cea mai importantă lege a vieţii este că nu te poţi lupta împotriva a ceea ce nu poţi schimba, iar oamenii pe care îi iubesc fac parte din categoria asta

în loc de sentimentul erotic în poezia lui Eminescu, m-ar f intersat să ştiu că atunci când dau iubire, primesc la rândul meu iubire, dar nu ca un troc, ci ca o revărsare necondiţionată; apoi, în loc de comentarii, să fi făcut câteva exerciţii practice de iubit cei mai nesuferiţi oameni din lume, începând cu însăşi profa de română

iar la minunatul obiect Psihologie, studiat degeaba un an întreg, ar fi fost suficientă o singură schemă pe tablă, legată de diferenţa dintre nevoie şi dragoste

la diriginţie, ar fi fost frumos să fi vorbit despre secretele şi fricile noastre, doar pentru a descoperi că toată lumea gândeşte la fel şi nu suntem deloc singuri

iar în pauză, mi-ar fi plăcut să se inventat o pauză de gândit, în care să-mi fi lăsat creierul în pupitru ca pe o carte şi să-mi fi petrecut tot timpul bucurându-mă că “nu gândesc, dar totuşi exist”

şi mai presus de orice, aş fi vrut ca, din clasa întâi, să mi se explice clar că notele pe care le iau nu contează, coroniţa nu contează, restanţele nu contează, diploma nu contează, olimpiadele nu contează, ci singurul lucru care contează va fi, până la urmă, dragostea

ar fi fost foarte bine să ne fi învăţat să învăţăm mai puţin şi să iubim mai mult. e singurul lucru la care merită să iei coroniţă.

semnatura_sara_mic

Advertisements