Cred că v-am şocat cu asta. E bun. E foarte odihnitor să gândeşti mereu acelaşi lucru (că suntem “vai-de-capul-nostru”), dar devine plictisitor şi neproductiv.

Într-o zi m-am pomenit zicând şi gândind că mă bucur că sunt codependentă. Mi-am dat seama de asta de-abia când cuvintele mi-au ieşit pe gură şi încă le contemplam vibrând în aer, sub priviri dezaprobatoare la absurditatea pe care tocmai am emis-o.

Îi înţeleg foarte bine. Există o mulţime de motive pentru care este greu să-ţi duci codependenţa în spate, se pot face grafice, prezentări PowerPoint cu mulţi bumbişori, se pot scrie cărţi, se pot umple jurnale plângăcioase (cel de faţă fiind un foarte bun excemplu). Nu pot să zic că mi-am ales cea mai comodă viaţă, dar poate că nici nu ăsta este scopul.

Dar de ceva timp de cânt îmi contemplez situaţia, am reuşit să găsesc şi o mulţime de aspecte pozitive ale codependenţei care capătă din ce în ce mai multă greutate în viaţa mea.
• codependenţii sunt printre cei mai buni angajaţi, respectiv elevi/ studenţi; aşa că am învăţat şi am muncit mult ca să nu dezamăgesc şi deja se văd rezultatele, şi la muncă, şi la şcoală
• codependenţii sunt prieteni buni, aşa că sunt înconjurată de o mulţime de oameni
• codependenţii ajută ca meserie full-time, aşa că acum am o mulţime de oameni lângă mine care îmi sunt recunoscători şi m-ar ajuta dacă aş avea nevoie
• şi, cel mai important, codependenţii care îşi dau seama că sunt codependenţi sunt forţaţi să se trezească spiritual. este ca un şut un fund fără de care nu poţi merge înainte, e ca o pişcătură neplăcută dar care te trezeşte dintr-un coşmar. nu toată lumea este suficient de norocoasă să fie pişcată de-a lungul vieţii. uitaţi-vă în jurul vostru: câţi oameni nu se bălăcesc în supa călduţă a unui job ok, în certuri regulate cu soţii sau copiii, în negări, în eşecuri neînţelese şi succese irelevante? câţi oameni nu se afundă în stresul de la serviciu, nu îşi umplu viaţa cu mâncare, filme, jocuri video şi multe alte lucruri care nu fac decât să nu le lase timp de propria persoană?
• în condiţiile acestea, sunt o norocoasă. am avut un motiv evident să mă scutur şi să îmi pun întrebarea “ce se întâmplă cu mine?”. am avut şansa să existe o mulţime de cărţi scrie pe această temă şi să am de unde citi. am putut găsi, după doar câteva căutări pe Google exact ce se întâmplă cu mine şi imediat am intrat şi în contact cu oamenii care mă înţeleg şi lângă care nu mă mai simt străină.

Cei care au trăit sau trăiesc lângă alcoolici au o reţea de sprijin foarte bună pusă la punct peste tot în lume, unde sunt învăţaţi să se autodescopere, să îşi înţeleagă problemele, să înveţe să trăiască sănătos. Acelaşi lucru nu e valabil şi pentru cei care, de exemplu, se întreabă “Ce vreau să fac cu viaţa mea?” fără să găsească un răspuns.

Aşa că noi suntem cei norocoşi.

Advertisements