Rezoluţia mea pentru 2009 şi promisiunea mea faţă de mine a fost că îmi voi găsi echilibrul. Aşa că m-am pus serios pe treabă cam din prima zi.

Într-o primă fază, am fost “zen”. Am să-mi las spiritul să plutească pe undeva pe sus şi am să privesc toate lucrurile care mi se întâmplă cu detaşarea şi blândeţea unui fel de Yodi din Războiul Stelelor. Cred că m-a ţinut vreo două zile puse cap la cap.

Am încercat apoi “iubirea necondiţionată“, în care am înotat fericită vreo patru-cinci zile ca într-o supă călduţă de pui. M-am simţit minunat. Serios. Mi-am notat pe caieţele chestii precum “Singura mea treabă pe această lume este să iubesc, ceea ce se întâmplă mai departe este jobul altora”. Cumva, acesta era un fel de “Pas 1”, combinat cu “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” şi întorsul obrazului la palme toate 3 în 1.

Ceva echilibru am obţinut practicând pasul 1 şi căzând în fund de foarte multe ori, ca orice copil care învaţă să meargă. După mult stat în fund şi bocit, m-am prins eu că dacă aş fi făcut la fel când eram mică acuma aş fi în continuare într-un cărucior aşa că ideea este să o iei mereu de la capăt cu aceeaşi înţelegere faţă de tine.

În fine, m-am mai zbătut eu în căutarea echilibrului citind fraze deştepte precum “închipuiţi-vă echilibrul ca zborul unui avion, când pilotul trebuie să facă permanent ajustări în fiecare minut pentru a-l menţine pe traiectorie. Sau ca mersul pe sârmă – m-am gândit eu, acolo unde nu există mers perfect drept, ci doar clătinări din ce în ce mai subtile în stânga şi în dreapta unui centru în care nu ajungi niciodată.

Mi-am căutat deci echilibrul în mine, meditând; în Dumnezeu, strofocându-mă să reiau o relaţie pe care o lăsasem baltă cu mult timp în urmă şi în fine… a venit ziua de 31 decembrie când m-am trezit şi m-am dus să dau ochii cu însăşi Dezechilibrul în persoană. Ce am învăţat eu în ultima zi de găsire a echilibrului – vă povestesc în câteva zile, deja am depăşit lungimea accetabilă a unei însemnări.

semnatura_sara_mic

Advertisements