Îmi place să citesc. De fapt, de când am citit prima mea carte despre codependenţă, cu greu mă pot opri din citit. Privesc fiecare titlu cu speranţă şi mă gândesc că de data asta, acolo voi găsi răspunsul.

Am citit despre rănile sufletului, despre părţile noastre întunecate şi camerele ascunse ale sufletului, vindecarea din interior a vieţii, dependenţa de nefericire, meditaţie, emoţii, iubire necondiţionată şi câte şi mai câte.

A fost interesant, în perioada în care îmi dădeam seama, cu fiecare pagină, ce se întâmplase cu mine ani la rând. Totul era relevant şi mă recunoşteam în orice. Uite, da, am şi problema asta. Şi asta. Şi asta.

De un timp, îmi spun toate acelaşi lucru, formulat altfel. Îmi dau seama că, citind, evit să fac. Când mă informez încontinuu, procedez ca un student aflat de opt ani în facultate, care îşi mai găseşte câte o materie de picat, doar pentru că viaţa de-afară mi se pare prea înfricoşătoare.

Cât m-am informat, mi-a prins bine să citesc.

Când a devenit un viciu, cititul nu face altceva decât să amâne momentul în care le închid şi încep să trăiesc aşa cum am învăţat din ele.

semnatura_sara_mic

Advertisements