Mă anunţă că vine până jos în două minute. “Poţi să-mi dai aspiratorul?” “Sigur că da.” “Vin.” “Hai.”

Mă descalţ de şlapii de plastic, îmi scot şosetele cu dungi prin care îmi ieşea degetul mare de la piciorul stâng.

Mă uit în jur. Cărţile de spiritualitate . Le aşez într-un colţ îndepărtat al bibliotecii, cotorul spre interior, astfel încât să nu poată fi văzute titlurile.

Mai departe.

Colţul de rufe roz, pregătit pentru a fi pus în maşină. Strâns. Tuflit în dulap. Închis dulap.

Şosetele desperecheate răspândite pe sub calorifer, le iau, mă întreb pe unde o fi celelalte, le pun pe calorifer.

Urmele de seminţe de pe pat sunt rapid măturate de pe cuvertură.

Şterg cutia de la aspirator de pat; cu o mişcare de picior, în drum spre baie, îmi aranjez papucii din faţa uşii; aşez cănile murdare pe chiuvetă.

Mă întorc în faţa calculatorului, îmi închid documentele, ferestrele de internet care mă trădează, îmi pun din nou radio.

Citesc chestii, bloguri.

Vine.

Spun o poveste care nu îşi merită tonul supra-entuziast.

Pleacă.

Mă aşez pe pat şi mă relaxez. Parcă mi-e un pic frig fără şosete.

semnatura_sara_mic

Advertisements