Îmi pare rău că scriu aici doar despre ce este mai apăsător în codependenţă, şi nu despre vindecare. Dintotdeauna durerea împinge mult mai mult la scris decât fericirea, cine are chef să citească pagini întregi despre iepuraşi pufoşi şi picknicuri sub curcubeu?

Totuşi, vindecarea. Codependenţa trece la fel ca astmul: o purtăm toată viaţa cu noi, dar dacă avem grijă, nici măcar nu-i simţim greutatea în piept.

Iată câteva lucruri pe care le-am învăţat recent şi care mă ajută să înţeleg mai bine paşii pe care trebuie să îi fac spre vindecare.

  • în momentele crunte, îmi place să îmi aduc aminte de alte momente crunte. Cu toţii am trecut prin suferinţe despre care credeam că ne vor consuma. Cu toţii am avut momente atât de grele, încât am crezut la un moment dat că nu mai ştim să respirăm şi poate ar fi mai bine aşa. Am crezut că este sfârşitul lumii. A fost? Nu. Ne-a fost viaţa atât de îngrozitoare, începând de atunci? Nu. Am mai fost fericiţi? Da. Nu există cu adevărat “Nu pot să trăiesc fără tine”, putem trăi, putem fi fericiţi, putem dansa, iubi, picta, scrie, râde, alerga…fără oricine din viaţa noastră.
  • “Faci la fel, păţeşti la fel”. De mii de ori, facem acelaşi lucru. Plângem, oftăm, de smiorcăim, salvăm, ne punem la dispoziţia…, ajutăm, acuzăm, ne simţim nedreptăţiţi, ne muşcăm pumnii în tăcere, ghicim dorinţe, îndeplinim dorinţe, cumpărăm lucruri, gândim strategia perfectă. Nu funcţionează niciodată, nu ne ajută cu nimic. Şi atunci, când îmi dau seama că “fac la fel”, mă opresc şi mă întreb dacă totuşi n-aş putea să fac şi altfel.
  • Universul nu poate fi păcălit. Recunosc, tentaţia mea cea mai mare este de a-i lăsa pe oameni în pace sperând ca astfel să primesc ceea ce vreau. Mecanismul de gândire din capul meu sună cam aşa “dacă am să învăţ să las lucrurile să meargă de la sine, înseamnă că o să meargă bine şi, deci, el se va întoarce la mine”. Asta este economie de piaţă, nu vindecare. Universul are totuşi o inteligenţă care o depăşeşte pe cea a unui copil de clasa întâi: ştie diferenţa dintre negociere şi manipulare.
  • “Renunţă să mai câştigi” – este unul dintre îndemnurile din Femei care iubesc prea mult. Cum adică să câştig? Atunci când urmăresc cu adevărat ce se întâmplă în mintea mea şi ce se ascunde în spatele tuturor lacrimilor de auto-compătimire sau a “bosumflărilor”, a “întristărilor”, a stărilor de disperare… este dorinţa de a “câştiga” jocul ăsta. Aş vrea ca el să se întoarcă la mine şi să-şi ceară scuze; să spună că este vinovat pentru tot.

Toate acestea mă ajută la Pasul 1, pe care încă îl mai fac.

semnatura_sara_mic

Advertisements