Pasul 1. “Am admis ca eram neputiincioşi în faţa alcoolului – că vieţile noastre deveniseră de nestăpânit”

Dacă semănăm cât de cât, “cei 12 paşi Al-Anon” trebuie să fie ceva la fel de “familiar” (i-am auzit, am citit de zeci de ori despre ei) şi la fel de “străin” (da, da, faini paşi. am să mă apuc şi eu într-o zi de ei sau da, sunt nişte paşi foarte buni, dar nu sunt pentru MINE).

Pasul 1, dintre toţi paşii, mi se părea cel mai departe de mine. Altă galaxie. Era pentru ceilalţi. Eu n-am nici o treabă, atâta vreme cât nu mai trăiesc cu nici un alcoolic şi toată problema gradelor dintr-o băutură mi se pare de-a dreptul neinteresantă. Pasul 1 era clar o chestie depăşită de la natură. Desigur, faptul că trăiam într-o disperare continuă, că îmi frângeam mâinile, că îmi întorceam sufletul pe dos de la nişte lucruri la fel de nesemnificative ca o pereche de şosete era n-avea NICI O LEGĂTURĂ. Nici una.

Spuneam tare că renunţ să fiu o victimă, în timp ce mintea mi se încolăcea ca un şarpe în jurul tuturor scenariilor distructive din lume care mă lăsau, în propria imaginaţie, distrusă şi aşteptându-mi salvatorul.

Spuneam tare că mă dezbrac de toate mecanismele codependenţei, în timp ce tot ceea ce făceam avea drept scop să determin o schimbare în altcineva.

Aveam teorii savante despre felul în care trebuie să fii, doar pentru a fi opusul lor perfect, pentru a mă pedepsi pentru asta şi a mă simţi încă şi mai rău din această cauză.

Fără NICI O LEGĂTURĂ cu pasul unu.

Mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama că TOATE aveau legătură cu pasul unu. Fusese nevoie de doar câteva momente de sinceritate cu mine. Trebuia să-mi dau seama că eram atât de obişnuită să fiu nefericită din propria minte încât respingeam orice m-ar fi făcut mai puţin nefericită. Căutam atât de mult “mângâiere” încât refuzam să mă comport într-un mod care nu cerea mângâiere, ci bucurie.

În clipa mea de sinceritate, am văzut toate astea. Mi-au “venit” ca nişte chestii deja ştiute, deja dezbătute în mintea mea şi fără străfulgerarea vreunei revelaţii. Dar pentru prima dată, le-am acceptat pur şi simplu, fără să mai am nici o scuză. Şi-am mai acceptat şi faptul că trebuie să fac pasul 1. Şi am mai înţeles câteva lucruri despre acest pas:

step one

  • Pasul 1 nu înseamnă a renunţa la ceea ce vreau. Dimpotrivă, îmi este mai clar acum ce vreau decât oricând altă dată. Doar am luat dorinţa mea, am iubit-o, am pus-o în braţele lui Dumnezeu (sau Univers, cum îi spun eu) şi i-am zis “Descurcă-te. Fă-mi rost de ea”.
  • Pasul 1 nu înseamnă să faci ORICE pentru a-ţi îndeplini dorinţele. Înseamnă să fii sigur că se vor îndeplini, că se va găsi o cale, iar treaba mea este să mă bucur de drumul pe care sunt.
  • Pasul 1 înseamnă să-mi doresc din tot sufletul, dar să nu-mi leg viaţa de rezultat. Poate să fie, poate să nu fie, important este că eu vreau.
  • Pasul 1 înseamnă că nu pot să controlez cum se întâmplă lucrurile.
  • Pasul 1 nu are, pentru mine, nici o legătură cu alcoolul. În schimb, am făcut o listă cu toate lucrurile pe care nu le pot controla, deşi mi-ar plăcea. Am citit şi recitit lista şi am ridicat din umeri. NU POT FACE NIMIC. Poftim Universule, ia lista aceasta, ai grijă de ia.
  • Pasul 1 a fost “iupiiiiiiiiiiiiiiiiiii”, ce bine că am scăpat de toate lucrurile astea. Nu mai am nici o treabă cu ele.
  • Pasul 1 înseamnă că tot ceea ce pot face are legătură cu mine, doar cu mine. Singura mea treabă este să mă comport în “armonie” cu visele şi dorinţele mele.
  • Pasul 1 înseamnă sinceritate cu mine, înseamnă un efort de a-mi reaminti, în fiecare clipă, în fiecare situaţie ce pot să controlez şi ce nu.
  • Pasul 1 va însemna de acum “duşul de dimineaţă”. O chestie care trebuie făcută zilnic pentru că altfel… începe să pută.

Ştiu că pentru mulţi felul în care am făcut eu pasul 1 poate să nu aibă nici o logică, nici o legătură. De aceea paşii sunt o chestie globală, dar experienţa lor este una pur personală. Puteţi citi mai mult despre cei 12 paşi pe site-ul Al Anon.

semnatura_sara_mic

Advertisements