a fi indragostita este cea de-a doua natura a mea. “motorul meu personal”, obisnuiam sa spun in vremuri in care am impresia ca ma acceptam mai mult decat acum. ii spuneam “motor” pentru ca ma facea sa functionez in felul in care imi doream: pentru a impresiona o persoana, eram gata de multe ori sa mut muntii; am avut realizari pe banda rulanta, de dragul altora, asa cum in scoala primara luam 10 pe linie pentru a o face fericita pe mama.

iubirea era energia in tot ceea ce faceam – nu trebuia decat sa “intru in priza” si puteam cuceri lumea, pentru a o putea asterne la picioarele cuiva.

cand nu mi se raspundea la fel, sufeream. dar ramaneam indragostita, pentru ca asta ma ajuta sa supravietuiesc. iar starea de ne-indragostita nici nu avea timp sa se instaleze in mine, pentru ca aparea imediat altcineva, mai intai aparitie, apoi cunostinta, apoi prieten care ma insenina apoi… noul meu brand de baterii.

acum nu mai spun cu atat de multa mandrie ca dragostea este motorul meu, pentru ca mi-am dat seama cat de daunator este sa fac lucrurile pentru altcineva, si nu pentru mine. ceea ce nu ma ajuta foarte mult in a “face” lucrurile pentru mine, ci a nu le mai face deloc.

si ma intreb daca solutia este sa las starea de “neindragostita” sa se instaleze sau, dimpotriva, sa ma “indragostesc” de mine. si daca raspunsul corect este B, de ce imi este atat de muuult mai usor sa ma indragostesc de primul “Problematic” de langa mine decat de persoana din oglinda?

semnatura_sara_mic

Advertisements