de obicei, cand sunt suparata si intrebata “ce am?” raspund cu “am o zi mai proasta / o perioada mai grea / o săptămână dificilă” şi continui, în gând, cu bucăţica lipsă din puzzle-ul răspunsului… “şi aştept să am o perioadă mai bună”.

adică aşa, în aşteptarea zilelor bune, nah, am şi eu câteva rele.

numai că obiceiul acesta nu este nou, ci unul vechi de când mă ştiu. din clasa întâi, când eram eu tare îndrăgostită de un brunet cu ochi de tăciune şi pe atunci era la modă între băieţi să te baţi cu fetele, nu să le iubeşti. prin clasa a cincea, când eram “avocatul clasei” şi mă certam cu toţi profii. prin liceu, când divorţau părinţii mei şi năvăleau peste mine toate durerile inimii inventariate în romanele siropoase, în facultate când munceam pe brânci şi nu mai aveam timp de nimic altceva, după facultate când am încheiat o relaţie mai lungă decât îmi încape în amintire. 

acum, desigur, când stau încruntată şi aştept să fie mai bine.

din când în când, mă uit pe poze vesele şi mă gândesc… ce frumos era “atunci”. atunciul ăla, era pe vremea lui şi el “o perioadă proastă” doar că acuma, în lumina noilor zile şi mai proaste, nu pare chiar aşa.

şi-atunci unde greşesc?

parcă este mai evident atunci când te aşezi la calculator şi scrii… prezentul este o continuă colecţie de zile proaste, trecutul o perioadă frumoasă şi viitorul mereu cel mai bun.

semnatura_sara_mic

Advertisements