gura lumiivecinii. ei sunt, desigur, bine intenţionaţi. ştiu că ai un soţ / tată / iubit alcoolic şi sunt suficient de delicaţi să îşi coboare vocea atunci când vorbesc despre “problema” lui. nu îi spun pe nume niciodată, dar aşa, din priviri, îţi transmit mesajul întreg, să înţelegi EXACT la ce se referă. vecinii te prind când cobori scările, când eşti în lift şi nu prea poţi ieşi sau când nu le pasă că tocmai le-ai spus “bună ziua” într-un pas foarte alert de sunt-grăbită-nu-am-timp-să-vorbesc. ei niciodată nu îţi fac reproşuri, ci doar îţi dau “sfaturi” despre cum să îl tratezi pe alcoolic. să vorbeşti cu el, dacă se poate, să se liniştească, să nu mai facă scandal, că deranjează, pentru că iată – e noapte, vorbeşte lumea, nu e frumos să fie atâta gălăgie şi trânteală într-un loc de oameni civilizaţi.

rudele. statul oficial de “rudă” conferă, desigur, un tip de autoritate SPECIALĂ, dar care nu implică niciodată responsabilitate. rudele ştiu mereu ce trebuie să faci cu alcoolicul şi îţi explică faptul că are nevoie de îngrijire, înţelegere şi că trebuie să îl faci să se lase de băut. să nu-i mai dai bani, să-i arunci sticlele, să nu-l laşi să plece hai-hui, să fii cu ochii pe el. fără nici cea mai mică îndoială – alcoolicul este responsabilitatea ta 100% şi dacă nu ai TU grijă de el, atunci cine?

colegii. aici, depinde cât sunt de afectaţi. în general, nu prea îţi spun nimic, doar se uită la tine în acel fel, în care îţi transmit faptul că te consideră personal vinovat de orice interferenţă a alcoolicului în viaţa lor – să spunem că vine la serviciu după bani şi pe drum se întâlneşte cu un coleg.

restul lumii. nu le prea pasă, dar trec pe lângă tine şi alcoolic aşa cum mai trec oamenii pe lângă un accident în mijlocul străzii: încetinesc pasul să se uite, iar apoi îl grăbesc imediat să plece cât mai repede de-acolo.

ei da, lor, tuturor, am învăţat să le trântesc în nas următorul răspuns: “nu, dom’le, n-am nici cea mai vagă intenţie să încerc să-l potolesc.”

semnatura_sara_mic

Advertisements