“how do you find something that’s lost” / “you stop looking for it” este una din filosofiile mele preferate din Lost.

am început o discuţie, în comentariile de la o însemnare, cu psihologul cu blogul, despre “(re)găsirea sinelui” (e termenul meu, pentru că pe cel specializat nu-l cunosc)

aşa că întrebarea mea este: cum găseşti ceva ce n-ai pierdut niciodată?


aceasta, este, cred eu, adevărata călătorie a codependenţei şi nu numai. la urma urmei, codependenţa este… o etichetă, un termen, pentru oameni care au ajuns să nu se mai înţeleagă şi să nu se mai cunoască. nu suntem singurii în călătoria asta, sunt atât de mulţi alţii care încearcă să afle sensul adevărat al lui “a iubi”, “trăi clipa” etc. “codependenţa” este un cuvânt îndreptat cumva spre trecut – spre ce s-a întâmplat, spre cauze, spre cum am ajuns ce am ajuns. 

 

“găsirea sinelui” este îndreptat spre prezent, pentru că suntem în permanenţă ceea ce suntem.

ceea ce nu înseamnă că nu-mi dă bătăi de cap.

“Eu cred că mai bine ai încerca să desparţi mintea de suflet, să simţi nu să gândeşti”, zice psihologul cu blogul

“ce simţi?” – mă întreabă în mod înnebunitor psihologul la care merg. “ce simţi că vrei să faci?” 

mereu îmi încep răspunsurile cu “eu cred că…” şi apoi urmează un raţionament.

sunt sigură că dacă mi-ar putea da peste mână, mi-ar da. în schimb, se întoarce răbădătoare şi îmi spune: “asta este un raţionament. spune-mi ce simţi”

şi de multe ori mă opresc aici.

deci. cum găseşti ceea ce ai deja în tine? am citit atât de mult pe tema asta, dar de atâtea ori cuvintele nu erau decât cuvinte. 

  • iubeşti
  • eşti prezent / eşti permanent conştient / trăieşti clipa
  • meditezi
  • cobori în tine
  • acceptă, lasă să se întâmple
  • fii martorul tău
  • ai grijă de tine
etc.

cum? cum? cum? cum?

cel mai ironic este că uneori îmi reuşeşte, uneori simt lumina, sunt liniştită, simt şi în doar câteva clipe uit cum am ajuns acolo.
Advertisements