Vă recomand astăzi un site pe care l-am descoperit recent cu “gânduri zilnice” pentru codependenţi. Gândurile sunt preluate dintr-o carte a lui Melodie Beatie, autoarea cărţii Codependent No More despre care vorbeam aici.  

 

Găsiţi câte unul în fiecare zi, iar astăzi este unul despre “victimizare”. Spune cam aşa:
“We need to let go, on a deep level, of our need to be victimized and to be victims. We need to let go of our need to be in dysfunctional relationships and systems at work, in love, in family relationships, in friendships. We deserve better. We deserve much better. It is our right. When we believe in our right to happiness, we will have happiness.”

 

Trebuie să renunţăm, la un nivel mai profund, de nevoia noastră de a ne victimiza şi a fi victime. Trebuie să renunţăm la nevoia noastră de a fi în relaţii şi sisteme  disfuncţionale la nuncă, în dragoste, în familie şi prietenii. Merităm mai mult. Merităm mult mai mult. Este dreptul nostru. Atunci când credem în dreptul nostru la fericire, vom avea parte de fericire“.

 

Îmi închipui că cei care au ajuns pe site ştiind deja ce înseamnă “codependent” înţeleg destul de bine deja ce înseamnă şi victimizare. Însă, pentru cei care caută încă soluţii la cum să-i trateze pe cei apropiaţi ca să nu mai bea, soluţii minune împotriva consumului de alcool, rugăciuni care să-i ajute pe mama, tata, soţ, soţie… s-ar putea ca citatul de mai sus să fi fost de neînţeles.

 

Parcă mă şi văd pe mine, râzând în nasul primei persoane care încerca să-mi spună asta:

 

Cum adică să renunţ să fiu o victimă? Dar nu este ca şi cum aş alege să fiu o victimă. Nu vezi cum se poartă cu mine? Nu vezi cum îşi varsă furia pe mine? Cu câtă aroganţă vorbeşte? Cum să fiu fericită în asemenea condiţii… sigur că nu pot. Uite cum îi vreau eu doar binele şi cum mă răsplăteşte. (şi argumentarea despre “uită-te-la-mine-cât-de-nedreptăţită-sunt” poate continua la nesfârşit).
Mi-a luat ceva timp să înţeleg că dacă situaţia nu-mi place pot pur şi simplu să plec. Sau să schimb modul în care o privesc. Sau să fiu fericită independent de cealaltă persoană. Că a rămâne la nesfârşit într-o situaţie care nu dă semne că se schimbă este ca şi cum te-ai duce în Iraq şi te-ai plânge că ai ajuns în mijlocul războiului. 

 

 

Sigur că oamenii pe care îi iubim nu sunt la fel de uşor de ales sau de părăsit ca o ţară în război. Dar a nu-ţi lăsa fericirea să depindă de ei nu înseamnă nici pe departe să îi părăseşti sau să nu îţi pese de ei. Înseamnă, pur şi simplu, să îţi pese mai întâi de tine, pentru că altfel îi faci pe ei responsabili de tot ceea ce ţi se întâmplă rău. Şi de-abia atunci ajungi propria ta victimă.

Advertisements