Stiti bancul cu iepurasul, cu ursul si cu clatitele?

 

Iepurasul intr-o zi: mama ce foame mi-e! Ce as manca niste clatite. Ia sa vad daca am cu ce face. Se duce acasa, cauta si vede ca are ingrediente doar pentru 20 de clatite. Bine, dar nu are tigaie sa le faca. Se gandeste el si-si aduce aminte ca are ursul o tigaie de clatite.
Bun. Ia sa merg eu la urs sa-i cer tigaia.
Dar daca imi cere 5 clatite? Ei, nu are nimic, ii dau ca eu sunt mic si ma multumesc cu 15.
Dar daca imi cere 10? Hmmm, ii dau si atatea ca si-asa eu nu pot manca 10.
Dar daca imi cere 20? Zis si facut.
Se duce iepurasul la usa ursului: cioc cioc.
-Ce vrei mai iepurasule?
-Mai ursule ai o tigaie?
-Am mai iepurasule.
-Mai, du-te dracului mai ursule cu tigaia ta cu tot, ca nu iti dau nicio clatita

 

 

***

filmTake one:

Ii spun, indurerata, sa iasa din casa mea si sa nu se mai intoarca niciodata.
Taiaaaaaaaaaati!

Take two:

Ii spun, dreapta, demna, sigura pe mine si zambitoare sa iasa din casa mea si sa nu se mai intoarca niciodata.
Taiaaaaaaaaaaaati !

Take three:

Dupa un gest enorm de bunatate, gen sa ii prepar un Fervex si sa i-l duc din cealalta parte a orasului chiar la patul lui, imi spune ceva urat, mie imi apar lacrimi nezgomotoase in colturile ochilor, il privesc cu ochiii aceia sfasietori, plini de bunatate, generozite si suferinta fix in ochii lui egoisiti si rautaciosi si ii urez “O viata frumoasa in continuare”.

Si plec din casa lui dreapta, demna, sigura pe mine si zambitoare, cu mersul acela care, vazut din sapte, spune ca nu ma mai intorc niciodata.

Aici tai filmul. Imi dau seama ca iar rulez scenarii necontrolate in minte si incerc sa-mi intorc atentia spre ceea ce faceam in tot timpul asta: aranjam sosete, plimbat printre rafturile cu sampoane din supermarket sau orice alta activitate care nu avea nevoie de mine sa fiu acolo. Si atunci incerc sa tai filmul si sa ma aduc inapoi. Nu-mi iese de fiecare data.

Mi-a luat mult timp sa imi dau seama cat de periculoase sunt filmele astea care mi se deruleaza in minte. Mi se parea atat de firesc sa repet, la nesfarsit, conversatii reale desfasurate un pic mai devreme, dar pe care in mintea mea le “castigam” eu. Atunci poate am tacut, m-am suparat, mi-am schimbat fata. Dar in mintea mea, gasesc replica perfecta, cea mai rea, spusa pe tonul potrivit. E replica ce nu mai lasa loc altor replici, cea care demonstreaza cu precizie de silogism logic cat de buna sunt eu, cat de rau este el.

Nu vedeam nimic rau in asta. Era un mod nevinovat si neviolent de a ma razbuna. 

Dar de ceva timp mi-am dat seama ca toate astea ma umplu de venin si ca nu ma lasa sa fiu atenta la ce se intampla in jurul meu. Ca ma concentrez pe ce e rau, in loc sa ma concentrez pe realitate. Ca nu traiesc in prezent, asa cum spun absolut toate cartile de self-help, bune sau proaste.

Si ca scenariile pe care singura mi le construiesc m-ar face, la un moment dat, sa merg la el si sa-i spun, ca in bancul cu iepurasul si ursul: “Esti un nerecunoscator, un manipulator, un mincinos si un arogant. Calci pe mine fara mila, cand eu nu fac nimic altceva decat sa te ajut. Iti doresc o viata frumoasa”.

Asa ca invat, zi de zi, sa ma intorc inapoi, la mine.
Advertisements