gandurile rele sunt, cumva, ca o doamna urata care-l are totusi pe “vino-ncoa”. imbracata intr-o rochie larga si generoasa – ajunge sa-i atingi doar in treacat fosnetul rochiei, sa te agati doar un pic de marginea ei, sa nu ai contact cu urganul decat printr-un singur gand… pentru ca de acolo, mai departe nu exista decat un singur drum: cel spre centrul urganului. acolo, gandurile vajie cu din ce in ce mai multa forta si din ce in ce mai sigure pe ele, mai negre, mai apapasatoare, mai storcatoare de subtanta vie. le dai doar un fir din gandirea ta si ele trag cu siguranta aceea insetata a faptului ca stiu ca nu pot sa te rupa, dar te pot chinui la inceput si, tragandu-te spre ele, iti umbresc din ce in ce mai multe ganduri despre tine, iti aburesc oglinda pe care atat de mult te chinui sa o cureti si te duc in mijlocul lor, in mijlocul dansului lor dracesc si crud.

solutia?

solutia este sa gasesti un gand bun, care sa te traga si el cu aceeasi forta de axonii neuronilor tai si se te aduca inapoi pe pajistea insorita pe care dansai.

iar cel mai greu lucru din toate astea este, sa iti aduci aminte ca gandul bun este acolo. in negura urganului, avem mereu impresia ca a disparut totul in jur.

Advertisements