dependenta emotionala de alte persoane este mai grea si mai apasatoare decat un viciu. nu am trait vreodata nevoia tremuranda de o tigara, un pahar, o ciocolata sau mai-stiu-eu-ce, dar as putea compara cu cafeaua de dimineata, aceasta fiind unul din putinele “atasamente” de care depind. daca nu o beau e rau – ma doare capul, gandesc impleticit, vorbesc fara sa filtrez prea mult; cand o am e bine – inhalez un pic aburii inainte, ma las patrunsa de placerea clipelor ce vor urma, o beau ca un ritual nu necesar ci placut. uneori imi fac griji in legatura cu inima.

 
nevoia de iubire din partea celuilalt este insa o dependenta mut mai periculoasa.
 
cand nu o am, ma simt pustiita, seaca, finita; dorinta de a o avea este atat de puternica, incat ma umple complet, imi locuieste fiecare colt al fiintei, nemailasandu-ma sa traiesc in mine. fac orice ca sa o am: sunt acolo, raman disponsibila permament cu pretul de a fi indisponsibila pentru o multime de alte persoane, anticipez dorinte, indeplinesc cerinte necerute, ma pun la dispozitie, pun tot ce am la dispozitie. am in casa dulciurile lui preferate, rontaielile lui preferate, cumpar ceaiuri, capuccino-uri, gustari, doar pentru a-i putea spune la un moment dat “nu ti-e pofta de un…?”. si uneori sa primesc un “da”. (a confunda dragostea cu sentimentul de a fi necesara – simptom de manual pentru codependenti).
 
oooo, si cand o am… prezenta aceea dupa care am tanjit atat de mult, atunci e cel mai rau. spre deosebire de cafea, nu o savurez cu anticipatia sau cu prezentul placerii; nu este suficienta doza pentru a putea continua. vreau mult mai mult, astfel incat fiecare clipa este o durere a faptului ca nu este mai mult. ma vreau pe mine mai frumoasa, mai interesanta, mai inteligenta, mai vrednica pentru el si fiecare minut de stat impreuna este o confirmare repetata a faptului ca nu sunt “mai”. iar el, dupa cate am facut EU pentru el, dupa cate ii dau… nu-mi da nici o zecime, si fiecare moment este o masuratoare a iubirii cu instrumente de chimist. iar cand usa se inchide in urma lui, sentimentul de pustietate, neputinta si dezamagire este atat de puternic, incat cu greu imi pot da seama daca nu era mai bine atunci cand nu aveam de fapt iubirea.
 
nu as vrea sa fiu dependenta de droguri, dar cred ca mi-ar fi mult mai usor.
Advertisements