Ceea ce încercăm să găsim cu toţii, nu?
“În Antichitatea tîrzie, cînd filozofii erau mai numeroşi decît profesorii de filozofie, iubitorul de înţelepciune era definit ca un truditor al modelării de sine. Nu ţi se cerea să cauţi o formă de cunoaştere generică, un adevăr „obiectiv“, străin de fiinţa ta, un adevăr fără efecte palpabile asupra modului tău de a fi. Nu pura instrucţie (înţeleasă ca strictă inventariere de informaţii sau ca acrobaţie de concepte) era sensul căutării filozofice, ci desăvîrşirea interioară, identificarea unei soluţii de viaţă care să-ţi garanteze libertatea, echilibrul lăuntric, împlinirea existenţială, virtutea. Exerciţiul cunoaşterii avea sens cîtă vreme el se putea converti în progres sufletesc. Cu alte cuvinte, cunoaşterea trebuia nu doar să te înveţe ceva, ci să te „salveze“ omeneşte, să te transforme, să te apropie de versiunea optimă a firii tale. În limbaj creştin, s-ar fi spus că nu era de preţuit decît cunoaşterea „mîntuitoare“. Filozofia se recomanda, aşadar, ca drum. Drum către armonia eului, examinare de sine în vederea perfecţionării de sine. S-au scris pagini exaltante pe această temă, de la Platon la Epictet şi Marc Aureliu, de la Epicur la neoplatonici. Iată un faimos pasaj din Plotin: „Dacă încă nu-ţi percepi frumuseţea proprie, procedează asemenea sculptorului care lucrează la o statuie pentru a o face să fie frumoasă: mai ciopleşte ici, mai netezeşte dincolo, mai curăţă unde e nevoie, pînă cînd iese la lumină chipul frumos al statuii. Tot astfel, înlătură şi tu ceea ce e de prisos, îndreaptă ce e strîmb, limpezeşte părţile umbroase şi nu conteni să-ţi sculptezi propria statuie, pînă cînd va străluci în tine lumina divină a virtuţii…“
Citiţi tot articolul în Dilema Veche.
18 comments
Comments feed for this article
January 6, 2012 at 1:08 pm
danyn27
Iar in cazul nostru, al codependentilor, : Daca nu iti percepi frumusetea proprie inseamna ca inca te vezi cu ochii critici sau indiferenti ai parintilor cu personalitati “defecte”….
January 6, 2012 at 9:11 pm
danyn27
noi trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi insine si sa ne tratam cu blandete cand gresim….asta pe langa a descoperi cine suntem, dincolo de imaginea deformata transmisa de parintii nostrii…
January 7, 2012 at 7:08 am
Iulia
Se zice ca la poarta raiului, cand ,,bati” ca sa intri auzi o voce din interior care te intreaba:,,Esti singur sau mai esti cu cineva? Ai adus si tu pe cineva cu tine, la Dumnezeu?” Daca spui ca nu, chiar daca nu ai pacate, nu esti primit. Asta inseamna ca suntem invitati toti la apostolat de catre Dumnezeu. Mi se pare cea mai frumoasa invitatie posibila. Si prin raspunsul la aceasta invitatie te poti mantui. Cred ca problema noastra nu este ca depindem de cei pe care-i iubim ci ca unii dintre noi suportam destul de greu neplacerile la care suntem supusi. Probabil ca pe unele le suportam greu din cauza ca avem si noi lipsuri. Pe mine, de ex. ma deranjeaza ca sotul are timp sa discute ore in sir cu prietenii si nu are timp sa discute cu mine si cu copiii. Gresesc eu? Poate ca ar fi normal, ca oamenii sa nu vorbeasca nimic cu familiile lor? Si atunci cum iti impartasesti sntimentele? Eu cred ca oamenii au nevoie de comunicare. Dar daca nu ar trebui sa comunicam cu cei din casa, eu as suporta greu aceasta. Am multa treaba, nu am mult timp de vorbit, cu toate acestea eu simt nevoia sa comunic…In relatie cu mediul inconjurator ne schimbam. Oare aici este dalta lui Dumnezeu, in sotul meu? Sau vocea sotului ar trebui sa lipseasca cu desavarsire din aceasta casa? Mi-ar fi placut sa am un sot de la care sa invat ceva. Un sot in a carui intelepciune sa am incredere. Poate e intelept dar pe noi nu ne invata nimic. Nu spun ca nu am si eu pacate. Poate ca acesta e unul dintre ele. Ca sunt nemultumita de aceasta situatie. Cum poti tu, ca femeie sa depasesti aceasta situatie si sa fii fericita, sa-ti poti creste copiii asa cum trebuie,etc? Ma vad obligata sa nu am o viata de familie desi eu nu am ales asta pentru ca nu mi se potriveste. Nu mi-am dorit niciodata sa fiu singura. Stiu ca Dumnezeu nu forteaza libertatea nimanui si ca nu ne da cruci mai grele decat putem duce. Vreau sa stiu unde gresesc. Cum pot rezolva eu aceasta situatie care ma supara din ce in ce mai mult? Cum pot fi eu fericita fara sa-l schimb pe sotul meu? M-am rugat si nu s-a schimbat nimic de data asta. Daca la alte rugaciuni mi s-a raspuns la aceasta nu. Ce trebuie sa fac?
January 7, 2012 at 2:01 pm
danyn27
Dar, Iulia, unde in Biblie (Noul Testament) este scrisa chestia asta:
”
Se zice ca la poarta raiului, cand ,,bati” ca sa intri auzi o voce din interior care te intreaba:,,Esti singur sau mai esti cu cineva? Ai adus si tu pe cineva cu tine, la Dumnezeu?” Daca spui ca nu, chiar daca nu ai pacate, nu esti primit. ” ????????????
Ca cu asta chiar ca m-ai lasat PAF!
January 7, 2012 at 2:16 pm
danyn27
si in legatura cu comunicarea cu un BARBAT este un capitol intreg in cartea Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus (un ghid practic pt imbunatatire comunicarii si pt obtinerea rezultatelor dorite in relatia dumneavoastra) – Dr. John Gray
multe din chestiile pe care le vrei tu in relatia ta le-am vrut si eu si acum le am. la inceput si eu am facut niste eforturi aiurea si am folosit niste metode total nepotrivite ceea ce a dus numai la frustrari din ce in ce mai mari. acum e altfel si e, pur si simplu, BINE.
January 7, 2012 at 2:21 pm
Iulia
Din cea ce scrie in Biblie reiese ca fiecare om are aceasta misiune de a duce mai departe religia, invatatura despre Dumnezeu. Ceea ce ti-am povestit putin mai sus este o pilda crestina ca oamenii sa inteleaga concluzia: cel care va aduce la crestinism macar un singur om isi va mantui sufletul sau si va acoperi multime de pacate, asa spune Scriptura. Cred ca aceasta ai citit. Toti suntem cehmati sa fim propovaduitori ai credintei in Dumnezeu.
January 7, 2012 at 2:24 pm
Iulia
Nu am citit cartea dar cand o voi gasi, o sa o citesc. Ma bucur pentru recomandare, sper sa-mi fie de folos.
January 7, 2012 at 2:30 pm
danyn27
uite -o aici, poti sa o citesti gratis http://www.scribd.com/doc/24805361/14710251-John-Gray-Barbatii-Sunt-de-Pe-Marte-Femeile-Sunt-de-Pe-Venus
January 7, 2012 at 2:32 pm
danyn27
se incarca mai greu dar nu dureaza o vejnicie
January 7, 2012 at 2:36 pm
danyn27
daca o sa o citesti toata o sa fi surprinsa de cat de perfect te vei recunoaste in descrierea modului de a gandi si simti al unei femei
January 7, 2012 at 2:38 pm
danyn27
asta mie mi-a dat increderea ca autorul ei chiar stie despre ce vorbeste si ca probabil si descrierea modului de a gandi si simti al unui barbat trebuie sa fie asa cum zice el acolo
January 7, 2012 at 2:39 pm
danyn27
si a fost ceva uimitor si placut sa descopar ca asa e :b
January 7, 2012 at 2:42 pm
danyn27
enjoy
January 7, 2012 at 4:49 pm
danyn27
stii, iulia, m-am gandit la o chestie (in timp ca imi spalam vasele
)… cred ca in Biblie zice ca trebuie sa ne traim viata conform credintei.
Adica in mod mai glumet spus: “sa faci ce zice popa, nu ce face popa” (popa zice din gura ceva dar traieste altfel decat normele pe care le propavaduieste – explicatie la zicla de mai sus)
Si mai e ceva care mi-a venit acum, niste versuri de la un cantec crestin…nu pot sa traduc exact dar o sa incerc… : “ajuta-ma Doamne sa traiesc conform Cuvantului Tau, iar daca cad (in pacat) iarta-ma cu dragostea ta nemarginita acea care m-a adus catre Tine la inceput”. Cred ca asa e cel mai inteligibil….
Relatia pacatosului cu Dumnezeu incepe cu dragostea lui Dumnezeu pe care pacatosul o constientizeaza. Dragostea lui Dumnezeu este acolo tot timpul, numai sa o acepti… Asa ca nu trebuie sa gandesti despre tine ca “Vai, am gresit ! Ce mare pacatoasa sunt! Sigur nu o sa mai ajung in Rai ! ETC” chestii din astea pt ca Dumnezeu te iubeste si te va ierta. E chiar simplu.
Trebuie sa RESPINGI dragostea LUI ca sa chiar nu mai ajungi in Rai sau sa nu ajungi vreodata sa o acepti…
Ceva de genul….
January 7, 2012 at 7:21 pm
Iulia
Am gasit pe Scribd si am inceput sa citesc cartea. In privinta pacatelor e adevarat ca nu trebuie sa ne descurajam, nu trebuie sa cadem in deznadejde dar nu putem nici sa stam asa cu gandul ca ne va ierta Dumnezeu. Trebuie sa incercam sa ne ferim de pacat si sa cautam sa vedem unde gresim. Pentru ca altfel nu mai progresam. Zicala o stiu si o inteleg. Acum incerc sa citesc, printre altele si cartea ca sa vad ce e de facut. A fost bine ca am intrat in discutii, ca iata am mai aflat cate ceva.
January 11, 2012 at 7:52 pm
lia
Se pare ca lipsa de comunicare in cuplu este ceva caracteristic barbatilor de care se pling toate femeile, ce se datoreaza mai multor diferente fizice si de perceptie intre sexe .
Va recomand sa nu ratati cartea “Iubitule,vorbeste cu mine… “scrisa de psihologul Yvon Dallaire in care gasiti explicatii si reguli deosebit de folositoare privind felul de comunicare al barbatilor,respectiv al femeilor ,dar mai ales motivatia si asteptarile acestora privind comunicarea cu partenerii,modul in care se pot pune de acord avind aceste cunostinte.
January 11, 2012 at 8:54 pm
Iulia
Eu cred ca oricat de mari ar fi diferentele dintre sexe atunci cand cineva tine la tine vorbeste cu tine si nu asteapta invitatie speciala mai ales daca cei doi sunt casatoriti. Dar imi pare bine si pentru aceasta recomandare si o sa citesc.
January 12, 2012 at 5:59 am
lia
Chiar asta spune si autorul care are o experienta de 25 de ani terapie cu cuplurile:ca femeile se simt iubite doar cind sint lasate sa-si exprime parerile ,emotiile ,temerile,etc si cind barbatii comunica cu ele ,aceasta fiind cea mai importanta conditie de a se asigura de afectiunea partenerului.
Barbatii simt altfel si au alte asteptari ,explicate de carte,ceea ce nu inseamna ca ei nu iubesc.
Problemele apar deoarece fiecare intelege sa isi exprime sentimentele diferit si sa comunice diferit,iar cartea explica detaliat ce simte si ce crede unul si celalalt.
Am citit mai multe carti ,dar asta mi s-a parut cea mai realista,edificatoare si de ajutor in familie pe aceasta tema .
Eu am comentat-o si cu sotul si i-a placut.