In urmă cu doi ani, am făcut niște lecții de dansat rumba. Este un dans latino, în care mișcările sunt tare complicate, iar mâinile, picioarele și restul corpului trebuie să funcționeze în perfectă armonie unele cu altele. Cam așa:


La prima noastră oră, profesorul ne-a arătat repede o secvență de pași, ne-a pus muzică și am încercat să ținem pasul cu el. La primele semne de reușită, ne-a arătat cum să ne mișcăm corpul, după alte cinci minute ne-a arătat cum se ne unduim mâinile și după încă alte zece ne-a arătat și niște coreografii pe care ne-a invitat să le repetăm. Am ieșit de la lecție aproape plângând: nu fusesem în stare să învăț nici cei mai simpli pași.

Din fericire, nu eram singura. Majoritatea participanților la curs erau frustrați pentru că nu reușiseră să facă mai nimic din ce le arătase profesorul, numai că unii dintre ei și-au dat seama repede că nu fusese deloc vina lor. “Ca să înveți orice dans”, mi-au explicat ei, “trebuie mai întâi să știi, să exersezi și să răs-exersezi pașii de bază. Abia peste câteva lecții înveți să îți miști mâinile. După ce le stăpânești la perfecție, poți învăța câteva secvențe de pași. Doar cei stăpâni pe sine ajung să improvizeze coreografii, câteva luni sau ani mai târziu.”

Profesorul, se pare, ne-a predat toate deodată, fără răbdarea de a trece peste repetițiile extenuante cu aceleași și aceleași secvențe de pași. Rezultatul? Doar frustrare.

Mi-am promis să țin minte lecția aceea prețioasă de la rumba, dar nu am făcut-o. Mă regăsesc deseori în situații în care îmi vine să explodez de frustrare.

Mi se pare că mă enervez prea des, sunt prea indiferentă, sunt prea băgăcioasă, sunt prea deprimată, sunt prea energetică… Sunt mult “prea”. Îmi zic că, o dată ce știu pe de rost toate lecțiile, ar trebui să fiu deja capabilă să le aplic la perfecție. Mă consum foarte mult atunci când greșesc, din nou și din nou.

Dar făcând așa, oare nu procedez exact ca instructorul de dans cel nepriceput? Oare nu am prea puțină răbdare cu mine? Oare nu am pretenții de la mine să fiu la ora de avansați, când nici măcar nu știu pașii de bază?

Doar pentru că știu tot, nu înseamnă că potși să fac tot. Și doar pentru că nu pot încă să dansez prin viață ca un adevărat profesionist, nu înseamnă că nu am să știu niciodată.

Încet. Unu, doi-trei, patru – pas.

semnatura_sara_mic