Din când în când, mai sunt întrebată “Ce, eşti copil?”. Şi, deşi comparaţia este în cam 99% dintre situaţii una foarte măgulitoare, în cazurile acestea se traduce mai degrabă cu “te crezi la grădiniţă să reacţionezi aşa?”. Asta cu siguranţă nu este un compliment.

Recent am aflat că în psihologie există termenul de “copil mare” şi este atribuit în general celor care au avut părinţi alcoolici şi care păstrează chiar şi în etapa adultă a vieţii lor imaturitatea emoţională a unor copii. Pentru că, dacă crescutul cu 10 cm dintr-a şaptea până într-a opta este ceva natural, maturizarea emoţională are nevoie să fie împinsă din spate de oameni care, la rândul lor, sunt stabili şi aşezaţi în reacţiile lor.

Adult Ahildren of Alcoholics este titlul unei cărţi în care m-am cufundat în ultimele două săptămâni, între ale cărei pagini mă recunosc atât de bine încât am început să devin extraordinar de frustrată că nici măcar n-am pic de originalitate.

Puteţi citi câteva capitole din carte, gratuit, pe amazon.com

Care este diferenţa dintre “copiii mari” (sau adult children, cum li se spune în carte) şi “codependenţi”? În primul rând, caracteristicile copiilor mari sunt un pic mai generale decât ale codependenţilor, iar efectele lor se fac vizibile în mai multe compartimente ale vieţii. De asemenea, în timp ce codependenţa se manifestă cu precădere în relaţiile cu alţi oameni, efectele imaturităţii emoţionale a “copiilor mari” se pot masca şi sub alte forme, cum ar fi dependenţa de muncă sau refuzarea relaţiilor intime.

Şi pentru că nu sunt nici căsătorită, şi nici nu am vreo relaţie stabilă în momentul de faţă, îmi este mult mai uşor să mă recunosc în caracteristicile unui copil adult decât în cele ale unui codependent sadea care ascunde sticlele de alcool din casă.

Cartea merită citită din scoarţă în scoarţă, dar iată câteva idei principale despre copiii alcoolicilor.

Autoarea, Janet Geringer Woititz, identifică 13 caracteristici ale copiilor adulţi de alcoolici. Am să le citez aşa cum sunt în carte, dar explicaţiile sunt scrise după cum am înţeles eu lucrurile.

Copiii adulţi ai alcoolicilor trebuie să ghicească ce înseamnă normalul.
De câte ori, înainte să vă enervaţi, nu a trebuit să staţi să vă gândiţi dacă este o situaţie în care se acceptă furia sau dacă nu cumva e deplasat? Acesta este doar unul dintre exemplele în care copiii adulţi nu îşi dau seama dacă se comportă “bine” sau “greşit” şi îşi pun problema dacă sentimentele pe care le simt sunt sau nu normale. Aici îşi spune cuvântul haosul care domnea acasă, în copilărie, unde singura normalitate pe care o vedea copilul era fie la televizor (o lume ideală), fie cea afişată de alţii (de asemenea, o lume ireală).

Copiii alcoolicilor au dificultăţi în a duce un proiect până la bun sfârşit
Copiii adulţi sunt oamenii ideilor geniale şi ale începuturilor entuziaste. Pe parcurs, majoritatea îşi lasă baltă proiectele. De ce? Pentru acasă au fost martorii a numeroase proiecte începute, dar lăsate baltă la prima criză, prima ceartă, primul pahar de alcool. În acest fel, au învăţat să nu gândească pe termen lung şi nici să îşi pună problema unor paşi realişti care făcuţi într-o ordine secvenţială. Astfel, multora le lipseşte simpla abilitate a planificării.

Copiii alcoolicilor mint atunci când le-ar fi la fel de uşor să spună adevărul.
De câte ori nu aţi dat un răspuns minciunos la o întrebare şi, câteva secunde mai târziu, aţi stat să vă întrebaţi “Hei! Ce m-o fi apucat să răspund aşa?” Răspunsul este obişnuinţa: într-o familie alcoolică minciuna este cărămida comunicării; de la “tata nu are nimic, doar este obosit şi merge să se întindă un pic” până la “fetiţa lui tata, dacă mă sună de la serviciu şi întreabă de mine, spune-le că nu mă simt bine şi că nu pot veni din motive de sănătate”.

Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă
Cei mai mulţi dintre noi ne spunem nouă înşine că suntem “modeşti” sau “realişti”, fără să ne dăm seama că le confundăm foarte uşor cu neiertarea de sine. Avem impresia că suntem cumva “defecţi” şi că ceilalţi îşi vor da seama de asta dacă nu încercăm să fim mai buni. Orice imperfecţiune devine o dovadă apăsătoare a incompetenţei noastre – pentru ceilalţi, proiectul pe care l-am coordonat este un succes, dar în interiorul nostru este o voce care ştie ea mai bine şi care ne spune că am făcut o treabă de mântuială şi că totul ar fi putut fi făcut mult mai bine.

Copiii adulţi ai alcoolicilor se distrează cu greu.
Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine mult prea în serios.

Am învăţat, cu siguranţă, să nu cumva să luăm viaţa în râs. Viaţa e o chestie serioasă şi nu este loc de comportamente prosteşti şi amuzament lipsit de scop. A te lua în serios înseamnă şi în a avea probleme atunci când eşti pus în situaţia de a diferenţia între propria persoană şi munca ta – de câte ori nişte critici aduse unei activităţi de la serviciu nu v-au atins până în cele mai dureroase locuri ale sufletului?

Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţii intime
Să vedem: suntem cu totul înspăimântaţi de certuri pe care, apropo, dacă le avem cu cineva înseamnă că persoana aceea nu ne iubeşte şi nu vrea să ne mai vadă în viaţa ei; tânjim atât de mult să auzim de la cealaltă persoană că suntem valoroşi, frumoşi, deştepţi şi demni de iubire încât suntem în stare de orice doar pentru a nu auzi vreun cuvânt rău; ştim că nu poate fi adevărat, că se va întâmpla ceva şi ne va părăsi sau, mai rău, va afla cine suntem cu adevărat şi ne va părăsi şi atunci – de ce să rişti? de ce să rişti să te cunoască cineva?

Copiii adulţi ai alcoolicilor reacţionează disproporţionat în faţa unor schimbări asupra cărora nu au nici un control
Ni se pare un dezastru şi un gest de imensă răutate atunci când ceilalţi schimbă în ultimul minut planurile care ne implicau şi pe noi; în copilărie, schimbările nu prevesteau niciodată nimic bun şi este normal să ne fie frică de ele. În plus, după ce am preluat cu greu frâiele unei situaţii şi ne-am asigurat că putem controla totul, o schimbare care vine dinafara noastră ne dă peste cap tot ecosistemul şi ne aruncă într-o stare de panică.

Copiii adulţi ai alcoolicilor caută constant aprecierea şi aprobarea.
Iar asta ne face să fim oamenii care ar vrea ceilalţi să fim şi să renuţăm la acele părţi din noi care nu le conving. Până într-o zi, când încercăm să ne uităm după mască şi ne dăm seama că am uitat cine era înăuntru.

Copiii adulţi ai alcoolicilor simt că sunt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.
De la primul şotron din viaţă pânâ chiar şi în grupul de suport ne simţim diferiţi; există o parte din noi care nu este niciodată “acolo”, care se îngrijorează, îşi face planuri sau reproşuri. Iar asta ne face mai izolaţi, mai puţini sociabili şi niciodată 100% parte a vreunui grup.

Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie super-responsabili, fie super-iresponsabili
Ştim să luăm totul asupra noastră, ne simţim vinovaţi dacă refuzăm pe cineva şi avem tendinţa să le spunem celorlalţi să nu-şi facă griji, că rezolvăm noi tot. În extrema cealaltă, le lăsăm pe toate baltă, pentru că oricum înăuntru nostru ştim că nu vom face niciodată nimic suficient de bine.

Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extremi de loiali, chiar şi în faţa dovezilor că loialitatea nu este nemeritată.
Pur şi simplu nu ne întrebăm niciodată dacă relaţia mai merită sau nu. Atunci când cineva ne acceptă, indiferent cât de mult ne critică, ne judecă şi ne dezamăgeşte, este clar că e doar vina noastră faptul că relaţia merge prost. Nu ne este greu să le găsim justificări celorlalţi pentru comportamentele lor. De unde am învăţat asta? Din familia alcoolicului NIMENI nu pleacă doar aşa, pentru că este greu. Acolo, eşti învăţat că toată lumea trebuie să se străduie să “rezolve situaţia”, iar atunci când asta nu se poate este clar un eşec. Nimeni nu se mai întreabă dacă se poate rezolva.

Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să înceapă o acţiune fără să se gândească la comportamente alternative sau consecinţe posibile. Impulsivitatea duce la confuzie, ură faţă de sine, pierderea controlului asupra mediului. În plus, îşi cheltuiesc o cantitate excesivă de energie pentru a face curat în urma lor.

Pur şi simplu există momente în care uităm să privim o anumită situaţie şi ni se pare că putem alege doar A sau B, albul sau negrul şi ne simţim de parcă o clepsidră ar atârna deasupra creştetului, apropiind cu fiecare secundă clipa alegerii iminente. Trebuie acţionat imediat şi nu se poate face decât aşa. Nu avem răbdare şi ne repezim la rezultatele pe termen scurt mai degrabă decât să aşteptăm să vedem ce se întâmplă pe termen lung. Până să ne scuturăm bine, suntem deja la jumătatea noului nostru drum, plini de regrete.

Acestea sunt cele 13 caracteristici ale Copiilor Adulţi ai Alcoolicilor, iar fiecare dintre ele este examinată prin perspectiva felului în care ne încurcă în viaţa de zi cu zi: acasă, în dragoste şi la serviciu. Aş recomanda cartea aceasta tuturor oamenilor care pur şi simplu nu înţeleg ce li se întâmplă.